In aceste zile, printre idei si carti, printre comunicari pasive si de suflet, printre rafturile bibliotecii am descoperit un volum gros de memorii: Jurnalul Alice Voinescu.
Nu, nu vreau sa scriu o recenzie sau o cronica de carte, nici pe departe iar pe de alta parte nu ma pricep la a cosntrui asmenea scriere care uneori incurca potentialul cititor in a citi sau nu cartea.
Nu stiu cati cititori pasionati ai literaturii memorialistice, cu precadere a jurnalelor scrise in limba romana exista, eu sper ca exista in numar destul de mare. Lectura unui jurnal din punctul meu de vedere nu se face asa la intamplare, haotic ci sistematic existand un stil de lectura si parcurgere a textelor de acest tip avand in continutul sau informatii de tip jurnal/memorii.
Cel putin in Jurnalul Alice Voinescu vei avea nevoie permanent de un creion si un caiet/fise de lectura pe care sa notezi o serie de informatii. Va asigur ca la finalul acestei lecturi o sa asimilati un bagaj informational de mare valoare, o sa aveti multe trimiteri de lectura si puteti construi/completa un adevarat sistem al valorilor proprii.
Pentru mine la prima vedere si prima rasfoire reprezinta o minienciclopedie literara, sociologica, filozofica, chiar psihologica, poate gresesc dar asa am perceput aceasta minunata carte pe care am descoperit-o acum doua zile si nu chiar intamplator.
Firul pe care l-am parcurs, fara sa vreau, este legat de vizionarea unor discursuri intelectuale ale Domnului Prof. Paleologu. Ca o paranteza, sigur, regret ca nu a ajuns in turul 2, nu ma prea pricep mai deloc la politica insa eu am ales tinanad cont de propriul meu bagaj informational achizitionat in urma anilor de studii si formare profesionala.
Revenind la subiect, va scriu sincer ca regret ca nu am descoperit aceasta carte mai demult, ea a fost initial aparuta in anul 1997, fiind reeditata in anul 2002 de catre Editura Albatros. Cartea revizuita si completata asa cum ne informeaza in nota asupra editiei, cartea are 881 de pagini.
Va imaginati ce grosime are cartea, formatul cartii destul de mare.
Prefata este semnata de Alexandru Paleologu, tatal lui Theodor Paleologu despre care scriam anterior cu completari fireste de catre Doamna careia i-au fost incredintate caietele jurnal si din ce am inteles eu in urma citirii notei aupra editiei, chiar de Alice Voinescu.
De ce recomand aceasta carte-jurnal?
In randurile scrise gasiti o multitudine de informatii bogate despre viata culturala, nume celebre si personalitati, despre cum vedea viata si relatiile interurmane, despre agitatia capitalei de atunci, despre politica si istoria tarii... si mai pot continua... de aceea am si numit-o intr-un fel sau altul o frumoasa minienciclopedie intima de tip jurnal sau mai bine scris emotii si trairi adunate la un loc in cateva file bune!
Sigur ca, articole si evocari puteti gasi pe internet destul de multe, informatii sumare si biografie generala. Eu nu le-am citit, recunosc, am dat un search cum se spune pe google si mi-a afisat cateva rezultate. Am selectat si accesat un singur articol scris de catre Alexandru Popovici tiparit in Curtea de Arges din anul 2016, nr. 11.
Interesant si in acelasi timp suprinzator ca a fost prima femeie care a obtinut in anul 1913 un doctorat in filosofie in strainatate.
Bun si restul femeilor de pana atunci? o intrebare banala...
De la prima pagina am rezonat cu textul. Am gasit de la prima citire a catorva fragmente, randuri scrise cu suflet si din suflet, ganduri intime, opinii personale, adevarate lectii de morala si de viata chiar daca sunt scrise in alte perioada a istoriei.
Ce m-a incantat a fost sa descopar un nume, nu orice nume, un nume de referinta din pacate necunoscut pentru mine pana acum doua zile.
Se intampla si in acelasi timp sa-mi placa foarte mult sa citesc literatura memorialistica (dar nu orice fel de literatura memorialistica pentru ca sunt carti in continut sec, de dragul de a fi scrise, la Alice Voinescu va asigur ca nu este cazul), framantarile sufletesti feminine, filosofia si istoria.
De la Camil Petrescu care m-a incantat prin autenticitatea lui si neocratia sa pana la Alice Voinescu nu e un pas mare. Datorita studierii in profunzime a scrierilor lui Camil Petrescu reusesc acum sa deosebesc scrierile pline de valoare si autenticitate, cartile de valoare. Da, nu este de ajuns sa-l studiez doar pe Camil Petrecsu si gata, nu, in niciun caz, paralel am citit si alti autori din acea perioada.
un fragment mic:
,, ... cand eram copil mi se cerea prea mult sa cedez. Mai tarziu, cedam din convingere, dar nu din temperament. Am trait pana acum doi ani in continua hartuire intre ce imi poftea inima si ce imi comanda ,,ce se cuvine". In fond, o teribila conformista - pe planul foarte inalt. Spontaneitatea doar un intelect. Acolo imi caut moralitatea si imoralitatea - gesturile mele sunt impersonale, conformiste. Ciudata vietate. Pana unde merge obiceiul! Pana la negarea instinctelor. Oare nu sunt nascuta asa? Radacina mai adanca a mea e in mama...". extras de la p. 119
Un fragment in care ma regasesc aproape 100%
Iata ca si eu ma regasesc de la divort intr-o continua hartuire interioara, un conflict cu mine pe care ma lupt sa-i pun capat.
Cei care au cunoscut-o fireste ca ar fi scris altfel fata de cum am scris eu in aceasta postare.
Un alt amanunt interesant descoperit in randurile cartii a fost ca a tinut prelegeri in Aula bibliotecii, Fundatiile Regale.
Ma bucur foarte mult ca s-a tiparit aceasta carte si chiar ii multumesc in gand celor care s-au ocupat de disponibilizarea gandurilor intime a celei care a fost Alice Voinescu.
Sper ca am facut o prezentare cat de cat coerenta asupra subiectului.
Am sa mai revin asupra textului cu editari daca va fi cazul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu