Copilarii si jurnale

Scrisul trebuie sa aiba loc in viata mea zilnic. Am inceput sa inteleg rostul sau. Nu conteaza daca cineva ma citeste. Scriu pentru mine si atat. E ciudat cum doar anumite lucruri ma ridica si ma aduce inapoi in starea normala. Depresia ataca cu putere la partea de energie, la anumite dureri de spate si ma lasa fara energie si chef de viata.  E ciudat. Dupa atata timp ascult o piesa de teatru - Pe Strada Mantuleasa.  Cred ca trebuie citita si cartea dar nu mai am rabdare sa savurez cartea beletristica.    Sper din suflet ca depresia asta sa nu mai vina in vizita la mine. Abia astept sa treaca saptamana care urmeaza pentru ca ne pregatim ghetele.  Mi,am pus o dorință. Sper ca bunul Dumnezeu sa ma ajute. Amin.

 Duminica dimineață  Cam friguroasă si cu puțină ceață. După săptămâna asta pot sa zic ca starea de bine a învins starea de depresie. Am reușit să ma ridic, sa fiu mai bine.  Vine luna decembrie. Doar o zi ne desparte. Maine e Sfântul Andrei. Vom vedea ce vreme va fi.  Speram sa ieșim puțin din casă.  Planuri mărețe nu am pentru luna decembrie momentan.  Vreau doar sa fim bine.

Am reusit sa fac fotografii la frunze. A fost o saptamana ciudata. Am iesit din casa cu greu. Am avut si doua caderi destul de zdravene. Azi ma chinui sa ma ridic. Am incercat sa fiu si eu putin fericita si nu a mers, nici de datat asta. Am un talent de a deranja oamenii. Sunt o prezenta nu prea agreabila. Am incercat sa ma reapuc de scris dar nu am reusit sa ma tin. Am incercat sa fac anumite lucruri si nu mi-au iesit. De lucrat nu am reusit sa fac nimic. Ma gandesc cum trec anii pe langa mine si nu am reusit mare lucru sa fac. Nu mai am nicio realizare momentan de care sa ma pot agata. Anul viitor as vrea sa mai schimb lucruri, sa mai schimb chestii, sa fiu ancorata doar in prezent, sa nu ma mai lupt cu trecutul si cu oamenii din el. Sa incerc sa am mai multe pretentii de la mine ca sa pot avea asteptari de la altii.  Ma rog la Dumnezeu sa ma fereasca de oamenii saarcastici, cinici, rautaciosi desi se afiseaza in aomenii nemaipomeniti. Am avut atatea dezamagiri in acest an. Pot numi

 Când aduni prea multe frustrări, prea multe gânduri negative simti nevoia sa le scoți afară, sa strigi, sa chemi, sa ceri socoteala de ce ssa si nu altfel. Ziua de azi m,a întristat teribil. M,a facut sa ma simt atat de mică și una cu pământul pentru ca imi doresc lucruri imposibile de realizat  si as vrea sa înțeleg de ce eu nu am ce au alții.  Incerc sa înțeleg de ce statutul asta de femeie divorțată cu doi copii atrage doar oameni nepotriviti în viata mea. Oare Dumnezeu nu reușește sa,mi trimita un om curat la suflet? O fi asa greu? Nu stiu de ce azi mi,am reamintit de anul 2010 când au început necazurile sa curgă lanț.  Am atâtea întrebări fără răspuns și azi. Inima e trista azi.

 

Imi amintesc primele mele postari pe acest blog si nume dat metaforic de frunze este asociat de fapt vietii mele, la ceea ce am avut, am si voi avea. Ce m-a marcat in ultima perioada este cum oamenii le este usor sa fuga si sa nu lupte, cum le place sa ia in ras viata si oamenii din jurul lor. Interesant este ca nu am reusit sa scriu pe blog dar scriu pe caiet, insa aici parca ma simt mai inspirata si scriu lucruri pe nume.  Ceea ce am observat pe strada, in mijlocele de transport, in magazine sunt oamenii care din ce in ce sunt mai agresivi in priviri, care nu le pasa, ignora acest virus, ignora recomandarile, rautaciosi si cinici.  E foarte trist ceea ce vad atunci cand ies pe strada, cand am nevoie sa ies dupa cumparaturi sau la job cand este necesar. E trist. Cum oamenii parca au luat drumul Intunecatului si nu a lui Dumnezeu.    Imi doresc mult sa ne luam viata inapoi, sa fim cum eram sau poate ca, e mai bine asa o perioada.