Credeam că e o glumă inițial. Acum am luat în serios. Am iesit de 3 ori din casa pe langa bloc. In cele 3 ieșiri am avut atacuri de panică. Prima oară am mers câțiva pași si m-am întors, nu am ajuns la destinația stabilită, deși nu mai era mult de mers, cam jumătate din traseul deja parcuts. A doua oară am ajuns la destinație unde am simțit că se învârte totul cu mine, însă am depășit în final. A treia oara a fost azi tot ajunsă la prima destinație, la a doua destinație nu am mai ajuns, nu era departe de prima, am clacat și am făcut cale întoarsă, dar am depașit mult mai repede. A fost aproape același drum.
Îmi dau seama că va fi o mare problemă sa depășesc aceste episoade.
Partea bună este că am început să merg mult mai bine, mai ales de când port chilotul burtieră, mersul tinde spre cel normal de dinainte, asta m-a bucurat mult.
Dacă stau să aștept câldura, crizele se vor accentua și nu vreau să ajung să nu mai pot ieși deloc din casă. Pe drum am uitat complet de tehnica respirație inspirație 5 secunde folosindu,ma de degetele de la o mână, e o metodă pe care am practicat,o cu succes la metrou în aglomerație.
Se pare că perioada de stat în casă, situația în sine mă afectează. Cumva sper să reușesc să depășesc.
Pentru că insomniile sunt deja prietene cu mine am început să casc ochii la tot felul de video-uri, emisiuni. Iata ca le pun și pe blog. Dar nu promit că nu o să aveți reacții diverse:
Despre prostie:
Ei bine, am ascultat mai multe interviuri și mă bucur foarte mult că Ministrul Educației este un om foarte cultivat, educat și inteligent. Are toată admirația mea deja. Îl ascult fără să îmi pun mâna în cap, din contră am ce învăța.
I-am povestit și fiul meu care nu a excelat cu învățatul știa că limba română provine din limba latină și mai aflu că nu învățat din cauza școlii și a profesorilor in școala generală. Aflu că abia în liceu a început să învețe in mare parte datorită profesorilor...așadar am avut dreptate în final... degeaba acasa bati copilul la cap sa invete daca merge la scoala si nu e profesorul care trebuie.
Ca drept dovada acum in cls 12 are un proiect de facut si e prima oara cand se ocupa singur... de ce? pentru ca la scoala are un profesor implicat și asumat în calitate de îndrumător al proiectului.
De ce sa inveti? sa nu fi prost... sau sa zic prostit de altii.
Urmăresc de câțiva ani rubricile Yarn Along de pe bloguri, se știu ele care și stau și admir minute în șir ca pisica la poarta noua creațiile doamnelor.
Am avut câteva tentative să mă apuc de croșetat, dar de fiecare dată m-am poticnit și m-am lăsat.
Față de acum câțiva ani pe intenrnet nu existau atatea tutoriale, să vedeți și pe tiktok, pur și simplu pare mură în gură dar nu atsa e problema, ci într-un moment de slăbiciune am donat toate materialele unei foste colege de la muncă ce croșeta frumos căciulițe pentru copii.
Pentru că eram într-o perioadă financiară grea în locul banilor pentru cele 2 căciulițe i-am donat tot ce aveam: croșete, andrele și suluri, cred că aveam și niște cărți parcă, nu mai țin minte. Nu știu dacă ar trebui să-mi pară rău sau nu, dar acum iar mi-a venit cheful, mai ales în perioada asta de stat acasă și în casă.
Mă gândeam că m-am resemnat și îmi văd de treaba mea, dar cine zice să nu mai încerc? cel mai mult îmi plac păturicile alea făcute din pătrățele de la Dulce Casă, le ador, firește le-aș personaliza, nu identic, nu aș folosi așa multe culori sau le-aș combina altfel, firește.
Și scriam ieri ce planuri realiste să îmi fac? iată unul dintre ele.
Mi-aș dori să găsesc un magazin online mai ieftin pentru că dacă iar nu îmi iese, să nu îmi pară rău după bani.
Ultima oară când am încercat a fost acum 6 ani, nu mai știu.
Ideea e următoarea: să încerc orice ce mă ajută să depășesc această perioadă.
Filmele nu au cine știe ce efect. Simt nevoia să fac ceva să mă readaptez la toate modificările organismului.
și acum pana voi intra in posesia uneltelor să savurez:
Sa vedem cat ma tine. Poate de data asta prind dependenta!
Se lasă frigul. Nici pomeneală de plimbare de niciun fel. Am profitat săptămâna asta pe la început, mi,am făcut curaj și am ieșit două zile la rand, însă nu sunt pregătită fizic de plimbări, trebuie să mai am răbdare.
Ce imi doresc
Răbdare și credință ca voi fi bine și în curând voi putea să fac multe dintre lucrurile pe care acum nu le pot face.
Gânduri
Nici planuri mărețe nu pot să fac. Bilanț nici atât. Dar pot să mă rog mai departe să mă vindec ct mai curand.
Bucurie
Am fotografiat luna. Am privit cerul. Am admirat pomii.
Citesc
Citesc pagini când dintr-o carte, când din alta. M-am străduit să citesc Gabriel Marquez, nu mi,a ieșit, pe cînd versete din Biblie îmi ies, am momente în care pur și simplu nu reușesc sa parcug niciun paragraf întreg. Am un teanc de cărți în așteptare. William Faulkner cu zgomotul si furia, un jurnal a lui Franz Frisch, un roman de propagandă, Doamna Bovary, Frații Karamazov.
Privesc/Vizionez
Mai degrabă vizionez, de privit doar pe geam cerul.
Am găsit pe Netflix fel de fel de filme, seriale. Am constat că nu mă pot uita la cele gen horror, thriller, polițisteși cu prea multă violență. Probabil menopauza și-a intrat deja în drepturi depline și mă pune la încercare.
Așa că, seriale comedii, cât mai soft așa să zic. Și al animeurile japoneze am făcut niște excepții, fiind animate și cu grafică impactul e mai mic.
Am revăzut twilght Saga dar anumite scene, nici acolo nu am putut să mă uit cum se sfâșie între ei, deși l-am revăzut de 2 ori.
În schimb, m,am răsfățat cu Ratatouille, desenul animat, încă e pe Disney+.
Savurez
Lapte cu ovăz, cafeaua am terminat-o deja.
Ascult
Vom vedea pe parcurs cum va fi, imi pare implicat și asumat.
Planuri
Abandonasem ideea de a face planuri din cauza restricțiilor, dar... hai să încercăm să reluăm acest obicei fără de care multe dintre noi parcă lumea ar sta în loc, cel puțin pentru mine stă în loc din data 20 noiembrie.
- să scriu, să scriu și iar să scriu
Cristian Fulaș a afirmat că nu scrisul te salvează, ci asumarea... păi îmi asum, dar doare, da doare rău că îmi iau câmpii dacă nu mișc ceva cât mai curând.
- să dansez...daaaaa.... să mă vindec de trauma asta declanșată după divorț... să am putere să mă vindec
- să citesc cărți... cu greu, dar facem pași mici zilnic.
- să mă apropii cu pași mărunți de rugăciuni și de un obiceu de a citi zilnic versete din Biblie
- să ascult muzică zilnic pentru că muzica am simțit că mă ajută la moral.
Momentan atât pentru că par realiste în aceste momente.
Imi e draga Doamna care cântă:
Rugăciune
Doamne,
Ajută-mă să trec de această perioadă critică. Ajută-mă să mă refac după operație.
AMIN.
E cruntă recuperarea postoperatorie și nimeni nu zice nimic.
Cum Doamne iarta-mă o femeie care a trecut prin așa ceva să afirme că e țaca-paca și e bine?
Cum Doamne lași femei să tacă și să nu vorbească despre asta?
Nu m,am uitat pe internet, am zis sa nu citesc încă de pe internet.
Toate cu care am vorbit în viața reală spun același lucru că trece și e bine, ca au făcut demult și e bine.
Păi, Doamnelor chiar să fi uitat durerile, întepăturile și usturimile după? noptile nedormite?
La care primiesc acelașă răspuns: e normal, trece... până trece mă urc pe pereți nu alta, am evitat să iau multe medicamente că și așa mi s-a declanșat și incontinența urinară la 2 săptămâni de la operație.
Nopțile sunt un coșmar. Nopțile au devenit adevărate insomnii. Bufeuri brusc ce țin câteva secunde, probabil de la menopauza.
Și am scris primul episod legat de coșmarul pe care îl trăiesc de o lună si ceva... revin.
Am ales pentru acest an ca o consecință la ce am trăit în anul anterior cuvântul:
CREDINȚĂ
Cuvânt care are nevoie de multă putere și curaj ca să fie prezent în viața mea.
E nevoie de multa credință în tot ce voi face în acest an. Nu va fi un început ușor, dar totul va fi spre bine. Am credința ca totul este pentru vindecare și o viață normală, chiar dacă vor fi mici restricții în efortul fizic și alimentar. Eu am credință ca e bine, mult mai bine, poate chiar și mai bine.
Am credința că voi fi mai bine, mă voi reface cat mai repede și voi reevni la activitățile mele obișnuite.
