marți, 11 septembrie 2018

Printre lacrimi si zambete, pupaceli si imbratisari

Cam asa s-a desfasurat ziua de ieri, prima zi de scoala a fetei mele. Cu mici peripetii, trairi de tot felul dar la final cu zambete, bucurii si chef de joaca prin curtea scolii. Norocul meu este ca deja cunoastea curtea foarte bine de la fratele ei mai mare, insa inauntru a fost mai complicat.
Speram ca nu va fi asa haotica prima zi, sa nu stiu unde e clasa, careul si doamnele. Dupa ameteala de cateva minute am regasit si clasa si doamnele.
A fost o zi obositoare din care am tras ceva invataminte. Probabil pana la anul le uit, sper sa nu...
Nu stiu daca am fost singurul parinte din clasa care nu a luat flori doamnelor. Nu am obiceiul asta si nu stiu de unde a inceput. Nu pentru ca, mi se pare mie stupid, dar sunt niste banii care ii pot folosi pentru copii si nu pentru niste flori care oricum se vor ofili in nici 2 zile. Nici nu m-am jenat ca nu am luat flori. Oricum, nu cred ca a remarcat cineva, doar copii...
Cel mare a zis ca, ce sa dai banii pe flori la niste profesori nesuferiti... daca asa-i percepe el, eu ce sa zic...
Cea mica a zis ca mami la gradinita i-ai luat odata flori lui doamna. I-am luat ca ma tot baraia la cap sa cumpar. Intr-o dimineata am gasit o doamna in varsta si am luat, ieftine frumoase si colorate.
Nu e vorba nici de bun simt, nici de respect si nici de obligatie.
Ca parinte e alegerea ta daca iei sau nu flori pentru la scoala. Eu am ales sa nu iau... la inceput a fost si din motive financiare, iar acum sunt si alte motive.

Sper ca in acest nou an sa avem cat mai putine conflicte si probleme, macarc u cea mica sa fie bine, cu baiatul nici nu mai fac sperante.
Deja ne-am incasat-o dimineata taman de la doamna director, asa ca... asta inseamna un copil cu nevoi speciale, sa incasezi non stop observatii.

Doamne, abia astept sa vina vacanta!

sâmbătă, 8 septembrie 2018

Incepem scoala, iar?

Cum, azi e ultima zi de vacanta?
Maine mergem iar la scoala?
Ba nu, maine mergem prima oara la scoala pentru ca fiecare an aduce altceva noi. In cazul luiV.

Emotia pentru cea mica va fi mai mare. Micuta intra in clasa 0. Primul an de scoala pentru ea. E entuziasmata. Sper acest entuaziasm sa tina tot ciclul primar.
Sper doar sa nu avem conflicte, probleme si divergente. In rest, le descurcam noi cumva.

Pentru mine scoala a fost pe undeva un chin, a fost o plictiseala continua si motiv pentru a nu fi acasa in mediul urat in care am trait.

Acum lucrurile cumva s-au schimbat. Cei care au bani si isi permit si-au dat copiii la scoli private ca sa nu cumva sa guste din amarul experientei scoalre de stat. Sigur, protejam cat putem de aceea eu am ales o scoala care poate oferi ceeac e poate oferi si o scoala privata, partial macar. De aceea , scoala de cartier din fata blocului a fost o experienta traumatizanta nu doar pentru mine dar mai ales pentru baiatul meu care fara sa stiu in primii sai ani avea deja sindromul Aspreger, TSA cu adhd. Daca l-as fi dat la o scoala privata nu cred ca as fi aflat nici acum de problema lui.

Scoala de cartier, nu stiu daca e potrivit sa spun de cartier pentru ca sunt si scoli bune in anumite cartiere, in Titan exista o scoala foarte buna, dar am inteles ca ar fi si costisitoare, aici nu am inteles in ce sens. Pentru scoala asta din Titan ne era peste mana sa ajungem la ea, de aceea am ales o scoala in centru. Si cum nimic nu e intamplator, scoala copiilor este arondata strazii serviciului meu, asa ca a fost usor sa-l mut pe baiat de la scoala din cartier unde am avut experiente de tot felul traumatizante unde copilul meu a fost in mod constant batut si umilit, izolat si pus la zid, colegii lui rautacios l-au pus in situatii penibile.
Un fel de unul sparge si celalt trage. Ati ghicit, V tragea.
Din pacate V nu povestea nimic, insa in clasa II-a l-am dus in sfarsit la niste evaluari si am aflat niste lucruri foarte urate.
Ceea ce a fost si mai rau pentru mine era ca zilnic aveam reclamatii si reprosuri, genul acela: "baiatul dumneavoastra a deranjat colegii, a mers printre banci in timpul orei..."

Fireste ca intr-o zi nu am mai suportat si l-am mutat. Clasa III-a si-a inceput in alta scoala. Fireste ca Doamna a fost de al inceput avertizata de baiat si de probleme pe care le am cu el. Lucrurile oricum au fost ceva mai bine.
A avut ceva conflicte cu cativa colegi la inceput. Este greu sa ai un coleg cu CES in clasa. Insa anul trecut spre fericirea lui a venit inca un coleg cu CES. Lucrurile s-au schimbat in bine pentru el.

In acest an sper doar sanu mai avem probleme cum am avut in anii anteriori.

Maine urez tuturor celor care intra la scoala si pentru cei care trec in alta etapa a scolii mult succes!

vineri, 7 septembrie 2018

Dor de mama

Am momente cand ma apuca dorul de mama. Cum ar fi fost sa ma fi crescut ea si nu tata.
Am momente cand ma intreb de ce nu am fost lasata sa ma creasca.
Am momente cand imi judec parintii.
Dar cele mai dese momente, ca acum, cand mi-e tare dor de mama si nu o pot vedea, nu sunt lasata sa o vad si eu cateva momente.
Nici nu stiu si ma intreb daca va vrea vreodata sa ma mai vada. Copil fiind ceic are m-au crescut mi-au bagat in cap o celebra vorba din popor: mama e cine te creste nu cea care te naste... nestiind ca adevarul era de fapt ca, mama atunci nu a fost lasata sa ma creasca, sa ma vada.
E foarte greu pentru o mama care vrea sa-si vada copilul si nu este lasata. Dar si mai greu este cand dipare acea interdictie si nu mai vrea sa-si caute puiul.
Nu voi intelege niciodata cum o mama poate sa-si scoata un copil de la suflet dupa acea vorba din popor spusa de un copil de nici 12 ani.
Sa-i multumesc mamei vitrege si tatalui care m-a indepartat de mama.

Dar, mama? Acum dupa atatia ani cand a disparut si tata si acea femeie vitrega care ma obliga sa-i spun mama, de la care nu am primit niciodata o mangaiere sau un pupat pe frunte asa cum fac eu cu copiii mei, de ce nu vrea sa mai stie de copilul ei.
Ce fel de om poate fi? Cand toate personajele rele au disparut, ce o mai impiedica?
Of, mama... oare ce suflet ai de nu vrei sa iti vezi fata?
Chiar daca m-ai scos de la suflet eu tot fata ta raman si tu tot mama mea esti. Asta nimeni nu va putea schimba niciodata.
Macar, cand mori sper ca fata ta cea mare, sora mea sa faca un bine sa ma cheme.
Ca sa imi cer iertare pentru acele vorbe pentru care tu m-ai scos de la suflet!
Niciodata nu e prea tarziu ca o mama sa isi caute fata si sa o imbratiseze!

Poate ca, daca nu as fi avut copii, postarea asta nu ar fi existat. Dar, asa cum sunt eu, o mama nu are cum sa-si scoata de la suflet copiii, orice vorbe i-ar spune.
Asa ceva, nicodata, nicaieri in lume.
Mama e mama!

sâmbătă, 1 septembrie 2018

Ganduri de duminica

Fiecare avem cate o zi cand simtim sa facem si altceva decat facem in mod obisnuit. Oricat m-am straduit eu sa fiu altfel decat sunt nu merge, pur si simplu nu se poate.
Oricat am incercat eu sa devin ca altele, nu merge. Asa ca am ales sa fiu eu asa cum am fost dintotdeauna.
Sa fiu autentica.
Posibil c, aceea ce tie iti pare ciudat, aiurea, nefiresc, in acelasi timp altuia sa-i para natural, simplu si firesc.

De ani de zile scriu pe net, am scris o vreme pe forumuri de mamici care m-au ajutat foarte mult, nu neaparat sa vindec nu stiu ce raceala a copiilor, asta in niciun caz, insa m-a ajutat enorma pe plan psihic.
Am fost si la psiholog, am vorbit cu tot felul de terapeuti sa ma ajute ca sa ajut copiii.
Partea proasta inpovestea asta este ca am devenit dependenta nu doar de internet dar mai ales de scris, sa scriu.

Si, uite asa ma bate gandul sa revin la ideea, stupida pe undeva, de a-mi relua scrierile de unde le-am lasat balta. Azi, cand m-am uitat peste schitele mele literare, prima reactie a fost de genul: Doamne ce prostii am scris sau ce fraze fara noima am scris.

De la articolele scrise pe domeniul relatii, articole inspirate din viata personala am ajuns sa scriu aiureli fara noima.

De vreo doua luni sau trei am intrat intr-o cumunitate de dezvoltare personala.
 Inainte de a realiza un vis, am observat ca de fiecare data ma inscriu in astfel de comunitati. De ce m-am inscris? Pentru ca am nevoie de motivatie externa pentru a o intari pe cea interna. In acelasi timp, in urma sedintelor de terapie pe care le face V. am aflat ca si fiul meu are nevoie de asemenea intariri a stimei de sine. Il urmaresc cu atentie de ceva ani, ii urmaresc si evolutia la scoala si parca ma vad pe mine. Bia e mai altfel, sper sa fie mai receptiva la studii.

Mai avem o saptamana de vacanta. Nu as putea sa va zic ca o astept cu nerabdare. Inca incerc sa ma obisnuiesc ca nu mai este la gradinita. Avem si alta traseu acum. Mai putin de mers pe jos. Sper sa nu mai fie asa obositor cum au fost ultimii trei ani pentru mine.



duminică, 26 august 2018

Camara de iarna/dulapul de pe balcon

Se apropie luna septembrie. Din cate imi amintesc este luna cand incepem pregatirile pentru iarna.
Eu nu am propriu zis o camara, insa am reusit sa cumpar un dulap de plastic pentru balcon pe care am reusit sa-l asamblez intr-o duminica.
Momentan nu am decat pungi cu jucarii care o parte vor disparea si vor face locul borcanelor si celor doua butoiase. Unul pentru varza si unul pentru gogonele si alte legume la murat.
Anul asta m-am decis sa imi reiau obiceiul lasat de cativa ani buni de izbeliste.
M-am decis sa nu ma bag la castraveti si gogosari. In rest, o sa pun tot ce ma pricep.

Varza alba, varza rosie, rosii, ardei capia, morcov, telina, gogonele... si lista nu stiu daca se opreste aici.

Voi va ganditi deja la camara sau deja ati si inceput sa va pregatiti?

Obiceiurile astea insusite in familie, le-am abandonat din cauza mai multor motive, nu doar financiare.

Am gasit pe blogul Laurei cateva retete de conserve de unde ma voi inspira.

Aveam un fel de caiet agenda in care notasem eu niste retete dar nu stiu daca il mai am.
Imi amintesc unde am stat prima oara ca aveam un balcon imens si acolo era special amenjata un dulap sudat din tabla in care tata punea doua butoaie imense> unul cu varza si unul cu gogonele si altele, pe langa punea faimoasele borcane cu castraveti, gogosari si nu mai imi amintesc ce mai puneau.
La a doua casa unde am locuit aveam o boxa la subsol unde punea tata iar tot felul de chestii. Intr-un an am pus eu singura varza, eram mai mare.
Apoi cand m-am amritat nu am mai pus cativa ani pentru ca puneau parintii lui. Can m-am mutat din nou, unde stau si azi, din cauza lipsei de spatiu in primii doi ani am pus in borcanele pana am abandonat de tot sa mai pun. Nu mai conteaza motive. Insa,  dupa divort multe lucruri au inceput sa se schimbe, ca lucrurile inct incet sa revina la normal.

Asadar,

Borcanul pe care ar trebui sa dau cam 12,15 lei parca, cred ca de data asta am sa ma ocup eu sa-l umplu si sunt sigura ca pun mai multe borcane.
Yammis ce bine arata:
ardei kapia copti-la-borcan





Sursa foto grafiei preluata de la Casuta Laurei

Foarte frumos structurata reteta, imi place mult cum si-a impartit si site-ul.

E ca pentru mine asa care nu prea mai stie cum se fac. Unele lucruri daca nu le fac un timp indelungat le uit,