Ion Desideriu Sîrbu (I)

 Un nume care trebuie cunoscut, dar nu pentru drama lui trăită neapărat, ci pentru ceea ce a lăsat scris și pentru starea lui de bine păstrată chiar și în cele mai grele și crâncene momente.

Pentru început:

Piesele de teatru. 

Încă o vară...

 Căldura mă sufocă. Deja simt că alunec nu spre negativism, ci spre moleșeală. Învinge canicula toate cele... 😁
Stările de depresie sunt ca un carusel. Plângerea de milă e un fel de terapie la psiholog gratis. Uneori îmi face bine, alteori simt că mă afundă.

Îmi e dor de frig. Nu îmi place vara, nu îmi plac căldurile, greu am traversta ultimile zile. Am reuțit ieri după 2 luni să scot aparatul foto, dar în balcon să fac poze la Lună, am prins 2 cadre și s-a închis. A fost o perioadă oribilă. Organismul greu se urnește, greu s-a obișnuit cu noul program. Am traversat priviri și priviri, vorbe ce nu își aveau locul, țipete și replici acide...dar pasiunea e mai puternică și a învins iar.

Articolul stă pe loc. Scrierile au rămas în aer. Parcă nimic nu se mai mișcă în front, nu a rămas decât praf  și pustietate. Toți trandafirii au ofilit. Puterea a slăbit. Dar nu pentru mult timp. Mai există o mică flacăra în suflet ce stă să mai pâlpâie. 

 Abia aștept să vină concediul, deși e cald, dar exită aer condiționat din fericire. 

Nopțile la fel cu treziri, urmările operațiilor le voi suporta tot restul vieții. Mă obișnuiesc cu ele cu timpul. 

Nu am încă starea să mai ascult predici și alte discuții. Încă mai am de traversat starea de anxietate. Mai durează puțin. 

Ieri am fost mai optimistă, deși mi-a fost dificil la muncă la un moment dat, dar treaba o fac și cum trebuie și cât trebuie. 

Weekend-ul mult așteptat a venit. Sper să pot face câte ceva prin casă, curat. Casa e vraiște. nici după ce m-am operat nu arata în halul în care arată acum de cand am reluat munca. Oricâte suplimente iau nu sunt suficiente, nu înlocuiesc somnul.

Ieri am avut iar probleme cu tensiunea. Dar noroc cu litorsal pentru seniori ca mi-am revenit pe drum, culmea, in autobuz 311 la aer conditionat super, dar când am coborât parcă eram in Sahara, deși afară erau 29 de grade, nu 39.

La cafea în liniște mă uit la ceva fain

Pereții goi

Text  in care imi plang de milă... dacă nu îți place, treci la alt blog/site!

Încerc să ma aduc pe linia de plutire. Am revenit la job, dar lucrurile au mers foarte prost, inca merg prost, desi anumite aspecte s-au imbunătățit. Am vrut să mai stau acasa, ba chiar am vrut să mă și pensionez, dar am ascultat proastele recomandări și m,am intors. Acum să zicem că sunt mai binișor. Organismul s-a mai adaptat rutinei noi, dar am incă nopți în care dorm prost. 

Astea sunt oarecum banallități, mai rău este că am rămas singură în poveste. Fizic! 

Am cedat nervos de două ori la clinici. La ultima consultație am avut o cădere. Am început să plâng brusc dintr-un nimic fusesem la baie și am crezut că mă strigase dna dr., în schimb o strigase pe altă pacientă, programările erau decalate și nu am știut. Aiurea! 

 Scriu toate astea aici pentru că pur și simplu nu am cui să spun aceste lucruri, nu interesează pe nimeni și nu vine nimeni cu mine. Da am si un caiet in care mai scriu uneori, dar scriu aici, ma simt atfel. Nu mai imi plac jurnalele, mă deprimă. 

Mă simt singură într-o poveste despre care nu mai am putere să o scriu, nu mai am putere să înțeleg și să fiu în ea. Nu imi plac psihiatri și nici terapeuti, nici psihologi si nici coacheri sau cum s-or numi. Si, nu nu mai merg sa experimentez.

Mi-am pierdut orice chef de scris, fotografiat, nu m,am atins de aparat de 3 luni si ceva, cu telefonul am mai facut câte ceva, câte o sclipire de moment. Lupta asta incepe să mă epuizeze mental.

Abandonul mă urmrește. Mă lupt cu aceast etapă de a accepta și găsi mai ales bucuria în noua postură de femeie abandonată și singură, practic sunt undeva in situatia în care prăbușirea psihică e ca o casă de epocă în prolaps.

Am căutat să reiau acele lucruri care mă scoteau din stări si nu mai sunt de ajuns. Nici nu stiu ce as putea sa fac să pot ieși din tristetea asta nesfârșită. Nu am mai postat nimic. Nu am mai putut scrie nimic. Zile intregi nu am mai intrat pe blog.

Programul meu arata: la muncă, acasa, la munca acasa, cumpărăturile online. Nu reusesc sa ma mai bucur de ceea ce am. Fiecare zi o trec cu ajutorul rugaciunilor. Zilnic e o bătălie cu mine. 

M-am săturat să tot citesc prin mesaje; ,,esti o femeie puternică, trece, o sa te faci bine o sa fie bine...,, Nu mai sunt puternică, nu trece si nici nu am cum sa mai fiu bine,, 

Sunt ca un vas care s-a spart de atâtea ori și a fost refăcut de atâtea ori încât acum abia se mai poate reconstitui. 

Nu mai reusesc să ma adun, nu mai reusesc să fiu eu... la muncă ma afund in atribuțiile de job, uneori fără pauze. Acasa mă afund in serielele Netflix. 

Mă chinui să ascut emisiunile care imi placeau enorm, mă străduiesc să găsesc acel chef și acea bucurie, plăcere de asculta astfel de emisiuni:

Îmi e dor de mine cum eram acum 2 ani/3 ani. Unde am fost de nu mai sunt EU?

Nici muzica nu mai reușește să mă ajute foarte mult.

Gânduri

 O zi de duminică ploioasă, dar liniștită.

M-am trezit cu oboseala in oase și încerc să scriu câteva rânduri. Nu știu ce a fost în această perioadă nu am reușit să mai scriu nimic, nici pentru revistă și nici la articol nu am lucrat. Mă uit la această lună care nu dă randament în ceea ce fac. 

Zilele sunt obositoare, dar am reușit cumva să mă țin de serviciu. Mă mișc binișor, am început să accept și mersul cu autobuzul de la muncă, deși drumul este foarte lung din centru spre perfieria orașului. 

Încerc să mă adaptez programului. 

Investigațiile au ieșit bune. Urmează încă două controale pe care le-am tot amânat, controlul la gastro e amânat de 4 ani, acum nu am mai scăpat, dr oncolog mi-a dat să fac, vreme până în septembrie să merg. 

Nu am mai mers la Biserică decât o dată sau de 2 ori. Fotografii nu prea am mai făcut. Plimbări nu am reușit să mai fac. Jobul îmi ia toată energia și nu mai sunt în stare de nimic, au fost zile când nici acasă nu am reușit să fac ce făceam de zi cu zi înainte. 

Urmăresc de la un timp aceste predici, inițial le-am găsit pe tiktok apoi pe youtube:

Am reușit să serbez ziua cu copiii, o mică ieșire și un răsfăț pe măsură. Plimbări ca înainte momentan nu mai reușesc, mă simt epuizată de la nopțile dormite în reprize. 

Feliuța de tort. Am uitat să fotografiez tortul.

Pisicuța care ne-a vizitat la terasă:

 

Am reuțit să mai urmăresc câteva seriale și astea la fel cu chiu cu vai, un episod văzut in 3 seri: Netflix mi-a plăcut ,,Demonul meu șarmant,, și ,,Ierarhie,,. Filme de duzină, dar mă relaxează și detașez de probleme. 

Acum am găsit un serial vechi în joacă tipa din Fetele Gilmore, Lauren Graham. ,,Numai tată să nu fii! 

Am început să citesc în schimb tot felul de articole, frunzăresc cărți aiurea pe la job, mai citesc fragmente din jurnale. 

Am dat de doi autori necunoscuți: Dimitrie Danciu și Mihai Georgescu. Unul pare să fi fost dramaturg și celălalt poet. Nu am găsit mare lucru despre ei pe internet. Niciunul nu mai trăiește. Pare să fie din Ardeal sau așa ceva, primul auto.

Între timp am mai aflat că la Florești Prahova a existat un cenaclu literar numit Cenaclul Cezar Petrescu în anii 70 sau 80 parcă, nu mai rețin exact, dar are o istorie în spate. 

Am început să ascult teatrul radiofonic:

Petru Dumitriu

Melodia săptămânii:        *nu judecați ce ascult*

Nu am pe nimeni să-i pot spune aceste vorbe frumoase, dar am 2 copii care mi-au umplut sufletul de bucurie în acest an, asa că lor le dedic această melodie, genul muzical nu mă definește, ascult orice gen, indiferent:

Savurez o cafea și stau în liniște să îmi revin puțin. Dimineață ploua, acum s-a luminat, Soare nu avem pe cer, încă. 

Treabă în casă exclus azi. Diseară pregătesc doar ce e nevoie pentru dimineață. 

Am gătit ieri o ciorbiță de cartofi si o tocanita cu dovlecei. 

Cana o am de la un Târg de Crăciun din 2019:

Încerc să mă adun și să mă organizez. Viața a devenit un haos de când am început jobul. Sunt zile când nu pot face mare lucru și zile când sunt super bine și fac multe treburi.

Abia aștept să vină concediul de odihnă. Și puțină căldură, eventual și apa caldă cât mai curând.

Nu știu dacă plec și anul acesta undeva, poate da, poate nu, în funcție de cum mă simt și apoi bugetul. Nu știu încă. Doar să fiu bine să pot face planuri. Oricum nu pot pleca chiar oriunde acum și bagajul cât mai puțin și ușor. 

Dintre lecturile mele frunzărite:

Sper din suflet să fie o săptămână mai bună și cu spor la scris, nu am mai scris nimic pentru revista Literatura de Azi, e cazul să mă urnesc, am lucrat puțin la cercetarea pentru articolul la care tot zic că îl și finalizez pentru că nu reușesc să mă decid în ce direcție să-l duc ori gazetărie ori opera literară, nu e despre Emil Bota, deși ar merita și lui să-i acord atenție pe viitor, mă mai gîndesc. 

Depinde și ce material am la dispoziție. 

Jurnalul unei femei simple (final de aprilie)

    Aprilie cu ale lui planuri...

(adus in blogosfera românească de către Corcodusa)

Astăzi,

O sâmbătă cu liniște

Afară

Soare și cald, frig in casa si cald afară. Căldura este oprită de 1 saptămână deja. Paturile și pilotele încă grămadă pe noi. Caloriferul electric doar seara să se încălzească camera. 

Mă gândesc

Că etichetele supreviețuiesc cu brio în rândurile celor trecuți de 35 - 40 de ani. 

Simt că...

Odihna de weekend pare mai importantă. Treburile casei sunt în urmă deja.

Sunt recunoscătoare

Că trec cu bine fiecare zi de job. Că am vizitat Muzeul Literaturii, mai jos fotografii făcute cu telefonul, deci nu se va înțelege mare lucru. Că am reusit să ajung la toate analizele și investigațiile. 

Citesc:

Articole din ziare vechi. Ieri am citit o poezie bizară a lui Eugen Jebeleanu, dar și un articol din anii 40. Un om al scrisului bizar.

Vizionez:

Nu am avut timp de filme deloc. Nici seriale, nimic. Incerc diseraă să vizionez ceva pe Netflix.

Dar am găsit asta pe youtube: 

Ascult:

Cosmin Ciotloș este unul dintre criticii literari contemporani obiectiv și cu un limbaj accesibil, cel puțin pentru mine. Are o serie frumoasă pe youtube despre câțiva scriitori, speram să mai continue.

Recomand:

Sper:

Să pot duce la bun sfârșit proiectul meu literar. Nu am mai scris niciun rând de o lună aproape. Reluarea jobului a fost destul de greoi, adaptarea organismului pare mai dificilă. Sper ca din luna mai după consultatția oncologică să nu mai aud de doctori, clinici până în luna octombrie. Am nevoie de o pauză.

Planuri:

Cred că unul dintre planurile mele mărețe este să finalizez articolul început în anul 2024 înainte de operație, nici aucm nu am reuțit să-l finalizez, dar am avansat cu el, însă asta nu mă consolează, pretențiile de la revistă sunt destul de mari și mă lupt să-l scriu la nivelul așteptat. Nu apelez la chatgpt, il fac cu creierul meu, cu metoda mea și cu conceptul meu. 

Mi-aș dori mult să ies din București, dar nu am curaj să merg la drum lung, încă. 

Imi doresc:

Să fiu mai calmă și mai răbdătoare cu unele lucruri.

Fotografii:

Interiorul Muzeului Național al Literaturii Române din Str. Krețulescu, de fapt este localizat în spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei:

In curtea din spatele clădirii:

Evenimentul a fost și cu jobul, deci am profitat maxim de această ocazie să fotografiez și să vizitez pe cât posibil și ce am nevoie pentru articolul revistei la care mă chinui să lucrez de aproape 1 și jumătate deja. 

Sper ca următoarea săptămână să fie mai blândă. Fac eforturi mari să pot merge la job. Nu vrea nici acasă să mai stau, la pensie pe caz de boală nici atât nu vreau, pensia este foarte mică, așa că sper ca bunul Dumnezeu să mă ajute atât cât să pot lucra. Amin.

Miercurea fără cuvinte (22 aprilie 2026)

 

Miercurea fără cuvinte (aprilie 2026)

 

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! 

☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. .În rest, orice este permis. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fără cuvinte"  să nu contina text scris.

 lnik: vis-si-realitate   
 Alatura-te noua în clubul MfC☺