M-a trezit brusc fortata sa stau acasa cu copiii. Restul colegile, in mare parte friciti pe undeva. Ei bine eu nu sunt deloc fericita ca stau atata timp acasa. Zilele sunt cam toate la fel. Aceleasi rutine plictisitoare deja. Mai sunt si zile cand ma mai motiveaza cate o amica, un amic sau cunostinte mai apropiate prin mesaje si incurajari. Slava Domnului ca nu sunt chiar singura.
Subiectul frustrant si cu care ma lupt sa-l iau ca atare: scoala acasa cu copiii. Foarte greu merge. Zile cand totul pare ca mers ca pe roate, zile cand imi fine sa ma urc pe pereti nu alta.
Am dimineti proaste si fara chef, dimineti cand am energie si chef de a face cu copiii activitati si teme.
Ma bucur ca am acest spatiu sa ma plang pentru ca asta fac acum. M a plang, ma descarc si pe urma o iau de la capat cu energie pozitiva.
Adevarul este ca cheia la toate este doar organizarea timpului. M-am straduit sa fac un mic orar sau un fel de caiet unde trec pe zile ce fac copiii pentru scoala.
Sincer, va scriu ca profesorii au impresia ca am energie inepuizabila ca parinte si au impresia ca pot face totul cu doi copiii de una singura. Acum chiar mi-ar fi fost bine sa am un barbat langa mine si copii. Asta este. Nu e usor sa gestionezi starile, emotiile si comportamentele diferite ale copiilor. Abia astept sa treaca perioada asta.
Ma lupt sa inteleg tot ce se intampla, pur si simplu e ceva care nu poate fi controlat total. Probabil simt nevoia sa stau mai mult sa scriu si sa citesc decat sa imi bat capul cu scoala acasa. Am alocat maxim 2 ore pentru baiat si 3 ore pentru cea mica pe zi. Pe rand, altfel nu merge.
Activitatile comune sunt doar vizionarea anumitor muzee virtuale sau alte filmulete educative de pe youtube recomandate de la scoala.
Astept sa intre totul in normal. Pur si simplu e ceva nici nu stiu cum sa descriu ce simt, poate neputinta sau soc.
Internetul e plin de fenomenul si flagelul acestui an care parca se extinde tot mai mult. Ii doresc enorma sa gasesc puterea si forta de nu ceda psihic. Am avut cateva caderi scurte insa noroc ca am cativa oameni in viata mea care ma ajuta moral mult. Conteaza.
Ultimile fotografii facute acum o saptamana si ceva.
Ma lupt sa inteleg tot ce se intampla, pur si simplu e ceva care nu poate fi controlat total. Probabil simt nevoia sa stau mai mult sa scriu si sa citesc decat sa imi bat capul cu scoala acasa. Am alocat maxim 2 ore pentru baiat si 3 ore pentru cea mica pe zi. Pe rand, altfel nu merge.
Activitatile comune sunt doar vizionarea anumitor muzee virtuale sau alte filmulete educative de pe youtube recomandate de la scoala.
Astept sa intre totul in normal. Pur si simplu e ceva nici nu stiu cum sa descriu ce simt, poate neputinta sau soc.
Internetul e plin de fenomenul si flagelul acestui an care parca se extinde tot mai mult. Ii doresc enorma sa gasesc puterea si forta de nu ceda psihic. Am avut cateva caderi scurte insa noroc ca am cativa oameni in viata mea care ma ajuta moral mult. Conteaza.
Ultimile fotografii facute acum o saptamana si ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu