De fiecare dată când cunosc pe cineva îi spun daca e cum trebuie lasă,l să rămână în viața mea, daca nu fa,l să dispară în caz că mă judecă și mă pune la zid.
Îmi dau seama că a trecut varsta in care sa mai iubesc. Cam greu am înțeles.
Copiii vor fi prioritatea numărul unu de azi înainte. Nimeni nu are dreptul să mă judece și să facă reproșuri.
Copiii sunt norocoși pentru că au părinți implicați activi în creșterea lor chiar daca sunt despărțiți.
Bărbatul care va înțelege că prezența tatălui în viața copiilor e necesara atunci voi face ceva și să nu mă considere prizoniera fostului soț pentru acela voi face ceva. Să merite. Nu există așa ceva! Bărbatul care se va gândi și la copii cum trebuie nu doar că trebuie să îmi trăiesc viața. Suficient.
Libertate exista când nu ai responsabilități.
E greu de înțeles.
Îmi este greu uneori sa fiu fara sprijin moral chiar și virtual pentru că așa cum am mai scris nimeni nu e dispus să îți suporte situația.
Am obosit sa dau explicații.
Mă retrag in singurătate decât să mai fiu judecată sau considerată prizoniera fostului soț. Câtă minte trebuie să ai sa debitezi așa ceva?
Nu degeaba am zis că e capitol închis.
M,am saturat sa îmi zică toată lumea că trebuie să îmi trăiesc viața. Bun. O trăiesc dar atunci când nu există responsabilități serioase.
Toți îți dau sfaturi și apoi te judecă.
Dar unul să mă ajute financiar cu ceva sau material pentru copii, nu ai sa vezi.
Cam asta e lumea.
Etichete și atribute.
Capitol încheiat
Am scris aceasta postare pentru atunci când îmi vin gânduri de genul acesta.
Îmi pare rău că nu pot lupta cu mine mai mult. Să respect decizia luată.
Voi incerca sa fiu mai puternică anul viitor. Și nu mai contează ce cred unii și alții.
De cate ori trebuie să mă lovesc sa mă învăț minte?
Am reușit să strecor cadourile sub brad. De data asta imoachetate frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu