Lectia dezamagirii

Au trecut cateva zile bune de la ultima postare.

Se apropie bilantul anului. Nici nu cred ca ar mai fi nevoie sa-l fac deoarece totul se reduce la depresie, tristete si singuratate. Nici nu prea am ce sa scriu si de aceea cred ca in acest an am sa evit a intocmi bilantul acestui an. Am nevoie sa privesc mai mult spre viitor si nu spre trecut deoarece anul acesta a fost anul multor dezamagiri si a sentimentului ca toti sunt impotriva mea.
Metaforic vorbind deoarece sunt oameni care nu au cum se fie impotriva deoarece posibil  nu le pasa nici de umbra lor.

Am incercat sa invat, am incercat sa imi depasesc cumva puterea de a ma implica iar rezultatul a fost catastrofal. Persoanele cu care am venit in contact de-a lungul acestui an s-au simtit ofensate, jignite si cine stie cum. Am pierdut prietenii, am pierdut si o relatie. A fost anul pierderii. Un singur castig am avut m-am apropiat mai mult de copii decat anul trecut. Cred ca e cel mai important castig al anului.

Am intalnit oameni care cumva ceva nu le-au placut de mine si de cum vorbesc si ce spun, am intalnit oameni cu care am ajuns in conflicte ciudate si am mai intalnit oameni care considera ca nu merit sa fiu iubita, apreciata si respectata. De aceea am tras eu concluzia aseara ca toti sunt impotriva mea. Gresit, normal dar e sentimentul acela care ma bantuie si mi-am tot pus intrebarea si imi pun inca: de ce nu pot fi si eu o persoana normala? sa ma pot intelege cu cei din jur, sa am prietene, o relatie, mereu sfarsesc prin avea conflicte. Nu reusesc sa socializez asa cum ar fi normal. Am ajuns la concluzia ca problema de fapt sunt eu... ma banuiesc de ceva vreme de adult atipic.

Sunt trista si habar nu am cum sa ma schimb, nu reusesc sa fiu asa cum ar trebui, probabil acesta e si motivul pentru care nu am reusit sa am o casnicie reusita deoarece eu am distrus-o. Si aici nu este vorba de inselari sau adulter este vorba despre gandirea, comportamentul si reactiile avute. 

Nu pot avea o relatie, nu pot avea o prietenie si nu pot fi ceea ce imi doresc. Nu pot fi ceea ce isi doresc altii. 

Am eseuat.

E marti, zi de autocritica.

de ce scriu gandurile intime pe blog?

asa simt ca vorbesc cu acele persoane care nu sunt dispuse sa ma asculte

de ce nu scriu pe un caiet acasa?

scriu si acolo dar mai putin.

Acum imi pun doar intrebarea? de ce nu reusesc sa imi tin gura? desi am citit cartea lui Karen sau de ce nu reusesc sa spun ceea ce trebuie, sa spun acele lucruri care nu au consecinte asupra mea.

De ce nu reusesc sa pun in aplicare ceea ce citesc? in ultimile trei luni chiar am citit carti pe tema asta si parca din ce citesc taman invers aplic. Nu inteleg cum vine asta 

Sunt aidoma baiatului, ii psun azi sa nu mai faci x lucru la scoala si taman aia face la scoala... desi explic consecintele stiu si consecintele si degeaba.

Sunt o mie de intrebari in capul meu si nu reusesc sa le dau de cap.
Ma lovesc doar de reprosuri si nimic din ce spun nu ramane fara consecinte negative.

Lupta cu depresia nu e atat de usoara. Cand nu ai pe nimeni alaturi si toti fug de tine pentru ca spui lucruri care nu isi au rostul. Cand dai de oameni care li se pare firesc sa-si faca dreptate prin razbunari prostesti te simti uneori ca depresia a mai castigat o batalie dar nu razboiul.
Ma bucur enorm ca exista lumea virtuala, lumea cartilor si a filmelor! Ca exista carti mai ales, chiar daca nu reusesc sa aplic ce ceea ce citesc de acolo asa cum trebuie si dau gres de fiecare data!