duminică, 27 ianuarie 2019

Intalnire cu mine

De cate ori imi zic, hai ca, azi scriu pe blog. Trece ziua si iar nu ajung sa scriu. Nici in alta parte, nici pe laptop, pe nicaieri.
Mereu imi zic, hai ca, incep din nou sa scriu, reincep sa fiu mai atenta la greselile de gramatica si la exprimare. Nu ai sa vezi. Scriu haotic, cand am chef. Si, stiti cum e cu cheful, ca maimuta.
Am intrat in acest an cu gandul la planuri marete, desi nu stiu cate din ce mi-am pus in cap se va realiza. Nu stiu cum va fi cu copiii, casa, job-ul si alte probleme. Stiu doar ca am inceput sa am grija mai mult de mine. Stiu ca am inceput sa fiu mai atenta la mine, la corpul meu si la ce am eu pe suflet.

Nu stiu anul acesta daca voi intalni marea iubire, poate ca nici nu cred ca mai exista asa ceva. Am citit prea multe carti si doar acolo exista asa ceva, realitatea e alta. Daca anul trecut am avut parte doar de dezamagiri, anul acesta nu mai vreau sa stiu, sa vad, sa intalnesc pe nimeni. Anul acesta vreau sa ma intalnesc doar cu mine si atat.
Anul acesta am inchis acest capitol. Vreau mai intai sa ma ocup de mine cu tot ce am nevoie, sufleteste, trupeste si profesional.



Anul acesta am realizat ca e un nou inceput pentru mine, pentru ceea ce mi-am dorit de ani de zile si nu am reusit sa fac. Sigur, totul se plateste, altfel nu merge. Imi doresc multe lucruri, insa pentru acestea trebuie sa muncesc, sa lupt, sa cred in mine, sa vreau acele lucruri si sa nu stau sa ma intreb de ce?

Anul acest am ales ca intrebarea de ce? sa dispara din viata mea. Am ales propria vointa si cerand forta de la Dumnezeu. Alegerile pe care le-am de urmat anul acesta sunt strict alegerile mele. Nu vor mai fi impuse sau pentru cineva anume.

Anul acesta am un an plin. O agenda incarcata. Si mai vreau sa fiu mandra de mine la finalul anului. Pentru asta va trebui sa muncesc, sa lupt si sa cred in mine. Si mai trebuie sa accept ceea ce nu ma lasa sa evoluez. 

O sa caut sa citesc mai mult, sa ma uit pe filmulete, sa ma regasesc pe mine, sa merg la fotografiat atunci cand simt nevoia, sa nu mai dramatizez lucrurile, sa nu mai fac o tragedie din ce a fost in trecut. 

Sa impart solurile in asa fel incat sa nu simt ca ma ocup mai mult de casa sau de copii sau de job sau de mine. Sa gasesc un echilibru in asa fel incat la finalul zilei sa bifez din toate cate ceva.

Inainte cu putere de la Dumnezeu sa pot face ca toate sa fie posibile, chiar si cele pe care le cred acum imposibile.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ziua 2, 3,

 Încă avem de mers pana la capătul liniei. Doua zile care aparent seamănă între ele. Acum nu ma mai plâng ca ma lupt cu somnolenta și blegea...