marți, 14 ianuarie 2025

Yarn Along, un gând

 Urmăresc de câțiva ani rubricile Yarn Along de pe bloguri, se știu ele care și stau și admir minute în șir ca pisica la poarta noua creațiile doamnelor.

Am avut câteva tentative să mă apuc de croșetat, dar de fiecare dată m-am poticnit și m-am lăsat. 
Față de acum câțiva ani pe intenrnet nu existau atatea tutoriale, să vedeți și pe tiktok, pur și simplu pare mură în gură dar nu atsa e problema, ci într-un moment de slăbiciune am donat toate materialele unei foste colege de la muncă ce croșeta frumos căciulițe pentru copii. 
Pentru că eram într-o perioadă financiară grea în locul banilor pentru cele 2 căciulițe i-am donat tot ce aveam: croșete, andrele și suluri, cred că aveam și niște cărți parcă, nu mai țin minte. Nu știu dacă ar trebui să-mi pară rău sau nu, dar acum iar mi-a venit cheful, mai ales în perioada asta de stat acasă și în casă.
Mă gândeam că m-am resemnat și îmi văd de treaba mea, dar cine zice să nu mai încerc? cel mai mult îmi plac păturicile alea făcute din pătrățele de la Dulce Casă, le ador, firește le-aș personaliza, nu identic, nu aș folosi așa multe culori sau le-aș combina altfel, firește.

Și scriam ieri ce planuri realiste să îmi fac? iată unul dintre ele.
Mi-aș dori să găsesc un magazin online mai ieftin pentru că dacă iar nu îmi iese, să nu îmi pară rău după bani. 
Ultima oară când am încercat a fost acum 6 ani, nu mai știu.
 
Ideea e următoarea: să încerc orice ce mă ajută să depășesc această perioadă.
Filmele nu au cine știe ce efect. Simt nevoia să fac ceva să mă readaptez la toate modificările organismului.
 
și acum pana voi intra in posesia uneltelor să savurez:
 

 
 
 



 
Sa vedem cat ma tine. Poate de data asta prind dependenta!

3 comentarii:

  1. Ma bucur mult Carmen pentru acest plan chiar realist. Ca orice inceput, este greu, insa nu este imposibil. Iti doresc sa ai succes, sa ne povestesti si sa ne arati realizarile tale. Sunt convinsa ca de data aceasta vei reusi.
    Iti doresc o zi cu liniste sufleteasca si cu spor la noua activitate.

    RăspundețiȘtergere
  2. iti recomand acest magazin https://ellasplace.ro, au fire variate, la preturi bune. Eu mai cumpar si de la magazinul chinezesc fire.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru recomandari. Mă străduiesc, chiar dacă nu iese nimic măcar am o ocupație, poate mă ajută. Nu am de unde știi până nu încerc. Zi frumoasă!

      Ștergere

Miercurea fără cuvinte - Eu și Luna

  Luna la ora 5.00 a.m. LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Gazdă Carmen:  https://vis-si-realitate-2.blogspot.com Vei cunoaste o m...