Jurnalul unei femei simple

 

Azi

Weekend orele amiezii.

 

Vremea

Se lasă frigul. Nici pomeneală de plimbare de niciun fel. Am profitat săptămâna asta pe la început, mi,am făcut curaj și am ieșit două zile la rand, însă nu sunt pregătită fizic de plimbări, trebuie să mai am răbdare.

 

Ce imi doresc

Răbdare și credință ca voi fi bine și în curând voi putea să fac multe dintre lucrurile pe care acum nu le pot face. 

 

Gânduri

Nici planuri mărețe nu pot să fac. Bilanț nici atât. Dar pot să mă rog mai departe să mă vindec ct mai curand.

 

Bucurie

Am fotografiat luna. Am privit cerul. Am admirat pomii. 

 

 

Citesc

Citesc pagini când dintr-o carte, când din alta. M-am străduit să citesc Gabriel Marquez, nu mi,a ieșit, pe cînd versete din Biblie îmi ies, am momente în care pur și simplu nu reușesc sa parcug niciun paragraf întreg.  Am un teanc de cărți în așteptare. William Faulkner cu zgomotul si furia, un jurnal a lui Franz Frisch, un roman de propagandă, Doamna Bovary, Frații Karamazov.

Privesc/Vizionez

Mai degrabă vizionez, de privit doar pe geam cerul.   

Am găsit pe Netflix fel de fel de filme, seriale. Am constat că nu mă pot uita la cele gen horror, thriller, polițiste și cu prea multă violență. Probabil menopauza și-a intrat deja în drepturi depline și mă pune la încercare. 

Așa că, seriale comedii, cât mai soft așa să zic. Și al animeurile japoneze am făcut niște excepții, fiind animate și cu grafică impactul e mai mic. 

Am revăzut twilght Saga dar anumite scene, nici acolo nu am putut să mă uit cum se sfâșie între ei, deși l-am revăzut de 2 ori. 

În schimb, m,am răsfățat cu Ratatouille, desenul animat, încă e pe Disney+. 

Savurez

Lapte cu ovăz, cafeaua am terminat-o deja.

Ascult

Vom vedea pe parcurs cum va fi, imi pare implicat și asumat.

Planuri

Abandonasem ideea de a face planuri din cauza restricțiilor, dar... hai să încercăm să reluăm acest obicei fără de care multe dintre noi parcă lumea ar sta în loc, cel puțin pentru mine stă în loc din data 20 noiembrie.

- să scriu, să scriu și iar să scriu

Cristian Fulaș a afirmat că nu scrisul te salvează, ci asumarea... păi îmi asum, dar doare, da doare rău că îmi iau câmpii dacă nu mișc ceva cât mai curând.

- să dansez...daaaaa.... să mă vindec de trauma asta declanșată după divorț... să am putere să mă vindec

- să citesc cărți... cu greu, dar facem pași mici zilnic.

- să mă apropii cu pași mărunți de rugăciuni și de un obiceu de a citi zilnic versete din Biblie

- să ascult muzică zilnic pentru că muzica am simțit că mă ajută la moral.

Momentan atât pentru că par realiste în aceste momente.

Imi e draga Doamna care cântă:

Rugăciune

Doamne,

Ajută-mă să trec de această perioadă critică. Ajută-mă să mă refac după operație.  

AMIN.

 

E cruntă recuperarea postoperatorie și nimeni nu zice nimic. 

Cum Doamne iarta-mă o femeie care a trecut prin așa ceva să afirme că e țaca-paca și e bine?

Cum Doamne lași femei să tacă și să nu vorbească despre asta?

 

Nu m,am uitat pe internet, am zis sa nu citesc încă de pe internet.

Toate cu care am vorbit în viața reală spun același lucru că trece și e bine, ca au făcut demult și e bine. 

Păi, Doamnelor chiar să fi uitat durerile, întepăturile și usturimile după? noptile nedormite?

La care primiesc acelașă răspuns: e normal, trece... până trece mă urc pe pereți nu alta, am evitat să iau multe medicamente că și așa mi s-a declanșat și incontinența urinară la 2 săptămâni de la operație.

Nopțile sunt un coșmar. Nopțile au devenit adevărate insomnii. Bufeuri brusc ce țin câteva secunde, probabil de la menopauza. 

Și am scris primul episod legat de coșmarul pe care îl trăiesc de o lună si ceva...  revin.