Nu as pute sa scriu ca nu am fost pusa vreodata la limitele rabdarii. Cand in sfarist reusesc sa finalizey ceva anume parca nu mai gasesc puterea acea de a ma bucura cu totul. Ieri si azi m-au doborat doua vesti. Imi e teama sincer sa ma mai gandesc la viitor, parca deodata doar clipa de fata conteaza acum pentru mine. Cu greu iesisem din acele stari ciudate si la propriu si la figurat. Incerc sa ma aliniez si sa nu ma incerce iar limita rabdarii. Pur si simplu nu pot sa cred cum planurile mele de viitor intr-o secunda s-au naruit. Chiar nu inteleg, anul asta nu e pentru realizari personale, mai degraba pentru cheltuieli si schimbari in casa.
Cert este ca virul asta cred ca va ajunge mai devreme saum ai tarziu la toti, nu as crede sa scapam vreunul, daca nu deja il avem toti in noi, dar nu a avut inca efect. Sa speram ca nu ne injumatatim ca populatie pana la finalul anului, dupa cifre simt ca nu e in regula.
Imi este teama sa mai si plec in concediu cu copiii, desi perioada cand am planificat va fi una chiar super lejera fata de ce e acum. Nu va mai fi nici canicula. Nu-mi ramane decat sa ma rog la Dumnezeu sa imi alunge teama si sa trec cu bine urmatoarele cateva zile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu