In urma cu cativa ani, ma apucasem serios eu de scris. Si am scris cateva pagini bune. Pagini scrise mana cu stiloul din cate imi amintesc. Pagini pe care din pacate le-am ratacit, pierdut sau le-am aruncat din greseala. Pur si simplu nu reusesc sa le gasesc.
Era un proiect mai mult autobiografic. Pagini de memorialistica, special scrise pentru vremurile cand anumite etape din viata mea se vor incheia.
Anul acesta il voi consacra scrisului.
Aleluia, in sfarsit, a dat Dumnezeu sau era si timpul.
Am vazut cum se misca treburile pe facebook, bloguri sau alte site-uri.
Mi-am zis ca e timpul sa fac si sa reiau in sfarsit ce am abandonat cu mult timp in urma. Anumite proiecte le-am dus la capat, altele s-au pierdut sau am renuntat la ele.
Sigur ca e foarte greu de reluat. Scrisul e ca si desenul. Daca nu exersezi, uiti, stagnezi sau ce ai construit intr-o vreme si nu ai ingrijit se darama, ca in cazul multor cladiri.
Cel care scrie, fotografiaza sau e artist, stie ca trebuie sa sacrifici timpul acela pe care il petreci de regula ori la tv ori hai hui pe strazi, cluburi sau alte locuri asemenea
Perioada interbelica a fost o perioada minunata pentru lumea artistilor!
Am dat uitarii multi dintre noi o serie din obiceiurile avute cu 25-30 de ani in urma. Pe toate le raportam la perioada comunista.
Am vazut spatiul virtual ca o vale a plangerii. A venit timpul sa schimbam valea plangerii cu un instrument util in procesul invatarii.
Dar am o ezitare, cred ca tot cartea pe hartie ramane cea mai buna unealta. Sa nu polemizam.
Jurnalele Lidiei are o poveste legata de copilarie. Una banala. Banalitatile devin de multe ori detaliile semnificative pentru construirea unei povesti insemnate.
Pentru ca e luni, am ales sa pornesc cu acest proiect. De azi sa schitez in scris detaliile personajului feminin a viitoarei mele carti. Carte, care cine stie cand va fi gata si o voi publica. Este unul din marile mele vise: sa am numele pe o coperta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu