Prezent

A fi prezent in viata ta si a fi doar in clipa de acum. De a nu mai trai deloc in trecut, de a nu mai tine ura sau suparare oamenilor care nu mai traiesc. De a lasa in urma chiar si ce a fost frumos si ce a fost deosebit pentru ca amintirile din noi mai mult ne trag inapoi si nu ne lasa sa traim si simtim asa cum trebuie prezentul. Nu ne lasa sa simtim cu totul ceea ce facem, emotiile si bucuria lucrurilor pe care le facem.
Bucuria ca scriu acum si aici, bucuria ca sunt eu cu mine in fata unui ecran si a unui spatiu al meu. O intimitate creata de mine din cauza singuratatii, din cauza clipelor prea tacute si goale din trecut.

Incep acest weekend cu gandul de a nu mai urai oamenii care nu mai traiesc. Oamenii din viata mea care mi-au facut poate rau sau poate nu rau, ci poate bine, dar acel bine eu il vedeam rau. Oamenii care poate m-au sfatuit ce sa fac dar nu pe un ton prietenos ci rautacios, cuvinte cu tonalitate dusmanoasa. 

Prezentul meu de acum, clipa pe care o traiesc si ceea ce fac si ceea ce scriu. Tot ce urmeaza sa fac in urmatoarele minute, ore si zile sa nu mai fie amestecat cu ce era in trecut.

Oamenii din trecut care nu mai traiesc trebuie lasati in pace. Nu stiu prin ce minune am reusit sa ajung in acest punct al evolutiei mele. Sa nu mai tin ura, dusmanie si frustrare la tot ce a fost in copilaria mea, adolescenta si ceva din tinerete. 

Mi-am dat seama ca energiile negative acumulate prin aceasta stare de ura si dusmanie nu aduce nimic benefic. Nu imi rezolva probleme, nu plateste facturi, nu rezolva absolut nimic, din contra ma trage inapoi.

Mi-a fost tare greu sa imi pierd sora (ea traieste) exact din acest motiv. Dar, las lucrurile asa, las oamenii rai in trecut, las suferinta provocata de ei sa ramana cu ei. Ei nu mai sunt si nu vad de ce as mai dusmanii oameni care nu mai traiesc.

Imi este foarte greu sa recunosc ca am tinut o ura inutila atatia ani. Ura si dusmania nu aduce nimic bun.

Iti impiedica evolutia, iti impiedica buna dispozitie, bucuria de a simti implinirile personale sau profesionale. 

Cand simti ceva ca se intampla cumva trebuie sa iti gasesti un refugiu si sa iti aduni gandurile. Sigur, pentru multi acest lucru e cam imposibil. Au familie, au multe treburi. De regula, putini isi permit luxul de a putea sa stea singuri sa-si adune gandurile. Sa-si analizeze starile emotionale. Cam greu.

Au trecut mai bine de 7 ani, un pic 8 se fac in martie de cand omul pe care l-am urat cel mai mult nu mai este printre noi. O minune, un miracol, nu stiu, putere si forta de la Dumnezeu de a elimina ura aceasta pe un om care nu mai este. Nimic nu se mai poate intoarce. Sa las omul sa-si doarma somnul de veci in pace, cum se spune. 

Cu greu m-am impacat.

Dar ma bucur ca am reusit sa fac asta, chiar si asa tarziu, dupa atatia ani de amaraciune.