Nu as putea sa scriu ca sunt bine dar nici rau nu sunt. Linistea invadeaza in sfarsit viata.
Nu as fi crezut ca va veni in final si ziua in care sa fiu mai calma si mai impacata cu mine.
M-am frustrat destul. Oricum nu intereseaza pe nimeni ca eu am neimpliniri sau dezamagiri. Fiecare dintre noi punem mai presus propriile interese, indiferent care sunt ele.
Am invatat ca un om cand te vrea, te vrea si gata. Nu exista pretexte.
Oamenii nu mai stiu sa iubeasca si sa doreasca. Munca e mai presus de toate.
Viata e compusa si sin clipe de relaxare.
Inca strabat drumul spre maturizare, dar parca refuz sa ma maturizez. Nu vreau sa devin adult, nici acum. Si, ce daca cei din jur fug de mine. E mai rau daca fug eu de mine. Atunci e cel mai grav.
Nu mai cred in iubire si relatii. Dezamagirile si vicitimizarile m-au obosit, pur si simplu.
Incerc sa ma adun complet, dar am observat ca nu dunt genul sa ma afund in studii si carti. Din pacate, prea tarziu am ajuns sa fac ce as fi vrut sa fac in urma cu 20 de ani si ceva, mult prea taziu. Am obosit.
Emotional depind de ceva sau de cineva.
Mereu m-am gandit ca intr-o zi voi parasi orasul in care stau. Nu apartin niciunui sector. Nu ma leaga nimic de orasul acesta. Las destinul sa decida.
Nu am stiut sa ma fac iubita si sa pastrez o iubire. Asa mi s-a spus. Probabil asa o fi. Motive: ca nu am facut anumite lucruri si nu am fost nu stiu cum.
Mereu am vrut sa am langa mine o persoana sa ma asculte, sa ma respecte, sa ma indrume...de fapt, practic mi-a lipsit iubirea parinteasca si de aceea niciodata nu voi putea avea o relatie. Trebuia sa imi dau seama ca nu am cum sa am o familie daca eu nu am avut una care sa ma iubeasca si sa ma indrume.
In zadar imi caut eu un om.
Nimeni nu e dispus sa imparta viata cu o femeie ca mine.
Ma amagesc singura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu