O zi de noiembrie

Ne-am pierdut pe drum. Ne-am ratacit pe aleile suferintelor marunte.
Am uitat de noi si cine suntem.
Printre cuvinte ne amestecam si incurcam sentimentele cu dorintele.


Uitam de pasiunile noastre, uitam ce menire avem si mai uitam sa ne ocupam doar de noi.
Uitam sa fim noi, noi care suntem asa cum suntem.
Ne punem niste masti si ne credem ceea ce nu suntem.
Ne purtam ca si cum am fi aceea masca... nu mai stim sa fim autentici.





Visam cai verzi pe pereti. Nu asa se fac lucrurile.

Ne vindem iluzii si ne vindem pe iluzii.
Rascolim oamenii si ii facem sa sufere.
Ii chemam in viata noastra sau intram noi in viata lor fara sa le cerem voie.



Urmati-va acele vise ascunse sub o masca doar de voi construita.
Aparente desarte in cap si critici aspre pentru cel ce face ceva cu viata lui...



Regaseste-te.
Acorda-ti zilnic cateva minute cu tine si doar cu tine
Gaseste in ceva relaxare si evadare.
Gaseste acele lucruri in care simti ca toata lumea ar fi doar a ta
 



Orice ati face, mereu cineva se va gasi sa judece, sa condamne, sa critice, sa reproseze... nu lasa pe nimeni sa iti tulbure linistea cu vorbe goale.


Fii tu, o secunda
Fii aici si nu acolo, o secunda
Gandeste acum, o secunda




Ne uitam si uitam tot ce ne dorim.
Ne luptam cu viata si uitam de noi
Uitam de visele noastre
Uitam sa mai fim noi cu noi.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Citadela Sfărâmată: o piesă de teatru, un film şi un autor

Smotru, sufletul si viata unei femei (II)

Ganduri adunate