Curiozitatea, nu e doar despre reușită este și despre eșec.
Anul ăsta revenirea la job m-a deraiat complet. Zac cărți pe birou necitite, articolele au rămas neterminate, starea de oboseală și cea de tristețe m-a copleșit.
Zilele trecute mi-am amintit de o perioadă faină din viața mea, câteva luni de dinainte de Covid. Intrasem într-un program de dezvoltare personală, acolo a fost o comunitate excepțională, acum s-a destrămat parțial. Focusul meu de atunci, deși era în același timp de evoluție, schimbare și terapie (cei mai câștigați au fost copiii în acea perioadă) fusese în realitate să îmi găsesc un partener de viață, doar că am eșeuat în alegerea persoanei respective, firește am ales ca de fiecare dată prost, greșit și de aici eșecurile unul după altul.
Însă, din acea perioadă au rămas momente frumoase, joacă cu copiii, perioada a fost cam scurtă, lupta mea cu sănătatea mi-au stricat planurile, dar au fost momente minunate, am citit mult atunci, lucram cu copiii, lucram cu mine, dezvoltasem niste rutine sănătoase, cam de atunci a început preocuparea din ce în ce mai serioasă pentru sănătatea mea... și iată rezultatul.
Mă lupt încă cu refacerea după operații, după menopauza indusă chirurgical, cu nopți ba insomnii, ba somn aiurea. Mă lupt cu reluarea rutinelor, dar de data asta eu cu mine. Mă bucur că acceptarea și seninătatea care începe să fie prezentă își face apariție. Abia acum înțeleg rostul multor rutine.
Nu prea îmi iese faza cu jurnalul, scriu foarte rar și e un caiet care nu stiu dacă il voi păstra.
Sper să găsesc putere să reiau anumite rutine, dar căldura, aerul condiționat cu pauze că nu e sănătos, am ventilator de anul acesta în cameră, pare mai ok, dar... ne luptăm cu capriciile cerului.
Așa că, de azi începem regăsirea rutinelor pierdute, obligatoriu.
Vindecarea începe cu mine și de la mine... cu surse de inspirație sănătoase.
Youtube îmi oferă ,,terapie,, gratis. Poate ca nu e un video cel mai perfect sau ceva nou, dar a fost sursa mea de inspirație pentru această dimineață de marți:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu