Încă o vară...

 Căldura mă sufocă. Deja simt că alunec nu spre negativism, ci spre moleșeală. Învinge canicula toate cele... 😁
Stările de depresie sunt ca un carusel. Plângerea de milă e un fel de terapie la psiholog gratis. Uneori îmi face bine, alteori simt că mă afundă.

Îmi e dor de frig. Nu îmi place vara, nu îmi plac căldurile, greu am traversta ultimile zile. Am reuțit ieri după 2 luni să scot aparatul foto, dar în balcon să fac poze la Lună, am prins 2 cadre și s-a închis. A fost o perioadă oribilă. Organismul greu se urnește, greu s-a obișnuit cu noul program. Am traversat priviri și priviri, vorbe ce nu își aveau locul, țipete și replici acide...dar pasiunea e mai puternică și a învins iar.

Articolul stă pe loc. Scrierile au rămas în aer. Parcă nimic nu se mai mișcă în front, nu a rămas decât praf  și pustietate. Toți trandafirii au ofilit. Puterea a slăbit. Dar nu pentru mult timp. Mai există o mică flacăra în suflet ce stă să mai pâlpâie. 

Îmi dau seama ca toată viața mea nu am făcut acel ,,ceva,, ca să nu mai fiu privită de sus. Abia aștept să vină concediul, deși e cald, dar exită aer condiționat din fericire. 

Nopțile la fel cu treziri, urmările operațiilor le voi suporta tot restul vieții. Mă obișnuiesc cu ele cu timpul. 

Nu am încă starea să mai ascult predici și alte discuții. Încă mai am de traversat starea de anxietate. Mai durează puțin. 

Nu e ușor să închei un capitol esențial din viața unei femei... și aia cu... nu s-a terminat cu 2 operații, s-o creadă doar cine zice.

Mi-am învățat lecția...și cu ce preț!!! să nu mai ascult de nimeni. 

Atât amar am gustat după ascultarea sfaturilor, iar acum ,,acei,, oameni sunt bine mersi își văd de treburile lor și nu mai au nicio treabă... câtă răutate am ,,gustat,, în ultimii 2 ani nici mie nu-mi vine să cred.

Am cedat. Știu că oricâte rugăciuni aș zice, unele nu mă mai pot ajuta, nu mai au cum. Rugăciunile mă ajută acum să mă țin pep picioare și să trec cu bine fiecare zi. 

Sunt dimineți in care am nevoie de liniște totală. Fără ,,gălăgie,,! 

Ieri am fost mai optimistă, deși mi-a fost dificil la muncă la un moment dat, dar treaba o fac și cum trebuie și cum trebuie. 

Weekend-ul mult așteptat a venit. Sper să pot face câte ceva prin casă, curat. Casa e vraiște. nici după ce m-am operat nu arata în halul în care arată acum de cand am reluat munca. Oricâte suplimente iau nu sunt suficiente, nu înlocuiesc somnul.

Azi am experimentat terapie cu chatgpt. Incerc să adaptez cumva programul sau nevoile la programul de job. Jobul mă obosește, mă epuizează psihic in multe zile, nu mai sunt deloc bine. Sunt zile când lupt cu mine să trec cu bine ziua. Nu mă pot pensiona pe caz de boală si nici anii de pensie nu-i am incă. Mă bucur că vine concediul. Sper să îmi revin. Sper ca organismul cumva să se adapteze, inca nu s-a adaptat, deși am deja 4 luni aproape. Mai am răbdare.