La mulți ani! 2026
Ultima zi a anului in zona Spitalului Sf. Ioan
Dumnezeu îmi dă putere. Dumnezeu mă liniștește.
Maica Domnului mă ocrotește atunci când îmi este greu dacă o chem.
Dumnezeu îmi dă forță și mă ajută să iau deciziile corect dacă mă rog la El.
Prima zi a anului am început cu gânduri de rugăciune.
Finalul anului mi-a adus probleme, înțepături la burtică, mers la camera de gardă și gânduri ce nu își aveau locul.
Pentru acest final de an a fost liniștit mai mult, fără agitația anilor trecuți, fără mese și petrecere, dar câteva guri de șampanie am ciocnit cu băiatul meu.
M-a bucurat ca primul telefon a fost cu fiica mea. E momentul de bucurie imediat după miezul nopții.
Între timp a trebuit să merg la Camera de gardă de la Municipal unde am stat peste 5 ore pana am intrat la control și investigații. Din fericire, nu am mai fost singură. Au fost zile grele. Urmează un control în ambulatoriu, sper să și vrea acel doctor să se ocupe de mine și să imi repare eventrația.
Sper din suflet ca totul să se așeze și să fie bine.
Nu am avut starea necesară să scriu, am început această postare de 4 zile.
Mă străduiesc să fiu puternică și să mă întăresc cu ajutorul lui Dumnezeu.
Să avem zile liniștite, tihnite și fără tristețe.


Doamne ajută, dragă Carmen! La mulți ani și multă, multă sănătate! Maica Domnului să te ocrotească mereu!
RăspundețiȘtergere