duminică, 14 decembrie 2025

Frig si cafea

 Frigul ne ține în casă, la Biserică nu m-am dus nici în această Duminică, ma chinuie frigul, nu îmi place să ies pe frig, nici la cumpărături măcar, prefer în casă cu o cafea și sub pătură să mă lupt cu gândurile și stările mele interioare. 
Dar oare dacă nu ar fi existat azi pentru mine și în stările mele laptopul, internetul și platformele în care găsești informații de tot felul, de la a face o ciorbă până la a învăța matematică, orice domeniu mă întreb ce aș fi făcut, oare tot aș fi citit, scris sau... 
E o luptă grea cu mine și cu ce este în prezent și cu ce mă înconjoară.
 Ce mă bucură este că descopăr oameni care după ce-i ascult uit de problemele existențiale ale mele.
Oameni ai scrisului și care știu să vorbească în public, aici eu am un punct în minus, deși asta se poate învăța prin exercițiu.

Unul dintre oamenii despre care am aflat anul trecut la Bookfest, dar nu i-am acordat importanță, cred că l-am fotografiat fără intenție la o lansare de carte.
Cultura îți poate oferi lucruri frumoase, sursă inepuizabilă de informații.


Încerc să fac zilnic exercițiul recunoștinței și al rugăciunii interioare. Reușesc. Nu zilnic așa cum ar trebui. 

Frig și cafea. Terminată. Ceai mai târziu. 
Nu mă pot mobiliza cu lectura, frigul mă enervează, am deschis caloriferul de la apartament, caloriferul electric nu îl mai folosesc, consumă exagerat. Camera în care stau e friguroasă din cale afară, nu are geam termopan, dar nu am ce face e a treia iarnă aici. Am decis să nu mai folosesc caloriferul electric, decât dacă va fi oprită căldura și e ger. 

Vine prânzul deja! Ieri am gătit, un fel de a zice, am pus niste legume in apă la fiert cu sare si aia r. Am tăiat rondele niste dovlocei cu puțin unt și apă la fiert înăbușit. Aseară am făcut o mămăliguță cu brânză și cascaval. Diseară nu am idee încă. 

La fotografiat nu am ieșit. Ieri era ocazie perfectă, dar am avut alte treburi și nu am putut. Am zis că merg azi, dar soare nu a ieșit ca ieri. 
Mâine, să sperăm ca va fi o săptămâmă ușoară și cu multe zâmbete. 

6 comentarii:

  1. Nici mie nu-mi place frigul, deși când m-am născut eu zăpezile erau cât casele! Dacă nu ar fi fost internetul, în zilele friguroase aș fi citit sau aș fi croșetat Fac asta și acum însă nu atât de mult pe cât mi-aș fi dorit.
    Sunt așa de friguroasă, deși în casă e cald, încât uneori îmi pun șoșete mai groase în picioare să mă încălzesc și să pot adormi.
    Eu am reușit să ies azi cu cățelul la plimbare, deși a răsărit soarele, e foarte frig afară din cauza vântului rece care adie.
    Îți dorescu numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi aduc aminte de anii 80 și 85 mai ales ce ierni erau și ce sanie grea am avut, dar fiind copilă nu simțeam mare lucru, nu făceam deloc ifose ca acum la bătrânețe. Să ai o săptămână productivă!

      Ștergere
  2. Draga mea tiza, iti doresc un start bun in noua saptamana! E frig, da.... E iarna. Trebuie sa ne imbracam mai bine si sa purtam incaltaminte corespunzatoare. Fiecare anotimp are farmecul lui
    Pupici si imbratisari 🤗😘🫶🏻
    (Eu stii ce mi am facut la cina? Sa nu razi 😊 am inmuiat doua felii mari de paine in lapte, apoi le am inmuiat in ou batut ca pentru omleta si am prajit lejer feliile de paine in ulei incins. A fost perfect! 😉)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai făcut frigănele, așa le zice la noi pe aici. Nu ai pus și zahăr peste ele? Aș se am văzut că se face, dar nu recomand. Mulțumesc asemenea.
      Să ai o zi minunată cu multe zâmbete.

      Ștergere
  3. Imi dau silinta sa fac in asa fel incat sa suport frigul. Cand evit ceva parca vine mai in forta. Incaltamintea si inghetul mi se par provocatoare in acest anotimp. Insa faptul ca se intuneca atat de repede din cauza noii ore, ma deranjeaza parca mai mult decat frigul. Eu sunt intr-o perioada cand am rarit mult cafeaua, de cand am inteles ca nu e chiar buna pentru corp, provocand aciditate. Oricum constatasem ca de somn nu imi tine, asa ca experimentez...
    Sa fii bine si sa descoperi tot ceea ce iti face bine, draga Carmen!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cât nu e de mers prea mult pe afară e suportabil, dar când vine să ies pe frig nu sunt entuziasmată. Cafea beau, dar am redus drastic cantitatea cel mult o cană și nu plină, lângă am și apă. Spor la treabă. Ai grijă de tine.

      Ștergere

Primăvară frumoasă!

 Sa avem o primăvară cu bucurii și zâmbete!