Sunt momente in viata cand ai nevoie de ancore. Ai nevoie să vină cineva în viata ta si să te traga de manecă ca să înțelegi că te-ai pierdut și te-ai rătăcit.
E minunat!
Vor fi voci care vor spune că: doar Dumnezeu te poate readuce pe drumul cel drept... insă, ce am învațat este că prin oameni care vin în viața mea Dumnezeu îmi trimite mesaje.
Credința mea în Dumnezeu e în sufletul meu și atât.
Progresele zilei de azi in ciuda faptului ca am avut probleme atat de mari cu vezica urinara, e un adevarat cosmar sa mergi prin casa si sa fii ca un bebelus care nu isi poate controla sfincterul. Am reusit sa fac cu greu putina ordine in frigider, debarasare totală, dar cel mai esential este ca am scris la carte aproape 2 pagini, Incerc cumva sa transpun povestea in fictiune si nu doar povestea asta ca m-a terminat psihic, Nici la duhovnic nu am reusit sa ajung, abia il gasisem inainte de operatie.
Trebuie sa ma tin de scris! Dacă dureaza 6 luni de zile refacerea nervului lezat in timpul operatiei, sa profit cat pot de acest timp si sa scriu la carte zilnic. Imi sunt datoare cu acesta carte de multi ani. Chiar daca iese o catastrofa, nu conteaza!
Stiu că, trebuie să fac ceva să se schimbe toată situația asta în care am fost aruncată, în care în unele momente nu vad Luminița aia de la capătul tunelului. Ciudat este că, mi-a trecut prin cap să ies la pensie pe caz de boală sau să schimb jobul, locul de muncă, postul pentru că acolo nu o să pot face față, căratul ală de cărți și cărucioare. Nu sțiu, pur și simplu e ciudat că îmi vin astfel de gânduri acum.
Putere și răbdare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu