Camil Petrescu, la mormantul lui

 Mi-a fost foarte greu sa ma urnesc pana la mormantul lui Camil Petrescu si daca tot am ajuns in zona mi-am facut curaj sa intru in Cimitirul Bellu. Fireste nu a fost greu sa-l gasesc. Voiam sa stau mai mult in liniste insa mai incolo o familie galagiooasa venita la un alt mormant al familiei probabil era foarte galagioasa, nu am putut virbi cu Camil, lumea se tot plimba prin spatele meu pe alee, insa am fotografia. Nimic spectaculos. Dar incerca sa refac scenariul acela cand a fost adus aici... in acea zi nefasta.

E ciudat, sa merg la un mormant al unui scriitor, unui om caruia ii datorez intr-un fel cele doua articole publicate in revista bibliotecii... Si sa nu simt ca am venit doar pentru Camil am mai facut cativa pasi...insa nu m-am simtit in largul meu deloc cum m-am simtit la Camil, nu stiu de ce am simtit asa ca un fel de spaima amestecata cu fio rece pe sira spinarii. Habar nu am de ce.

Imi tot pun intrebarea de ce la Camil e atat de pustiu, nimic spectaculos facut si la altii sunt atatea sculpturi, fel de fel de inscriptii... nu stiu de ce ma mir, Camil nu are nici macar o placa comemorativa in oras. Nici basorelieful nu mai exista in casa din Calea Dorobanti.

Harta cimitirului.

Imi fac curaj si mai mult de a merge si la bunici. Sper sa ajung in aceasta vacanta dar nu cu mainile in buzunar ca la Camil... doar am stropit cu apa in jur si pe lespede. Nu era in plan sa ajung azi in Bellu, asa ca cumva am fost putin nepregatita. Dar o sa incerc in alta zi sa ma revansez.

Mi-ar fi placut ca busutul lui sa fie pus la mormant si nu in nu stiu ce casa cine stie pe unde... cladire...

Dumnezeu sa te odihneasca in pace Camil si multumesc pentru toate scrierile lasate in urma.