Sa ramai cu nimic

 Ei bine, sa raman cu nimic si sa nu castig nimic.

Pornind de la aceste cuvinte auzite aseara ma gandeam asa ca de fapt avem totul dar nimic. Ca totul e efemer, temporar si pe moment. 

Ce conteaza cu adevarat in viata asta? Ce ai in suflet acolo e comoara adevarata. 

Viata nu e un concurs, nu se refera la cate premii ai luat, de cate ori ai castigat, cat ai castigat. Nimic nu se compara cu bucuria unui moment. Sunt oameni care isi traiesc viata degeaba. Ma uit in jur si nu vad decat cum sa castige mai mult, cum sa aiba mai multe lucruri.

Dar ce conteaza in final cu adevarat?

Ce lasi in urma? Dar chiar trebuie sa lasam ceva anume? De ce noi oamenii trebuie sa lasam ceva, de ce avem nevoia asta crasa de lasa ceva mostenire in urma? Oare reputatia e mai importanta fata de sentimentele personale?

Sa castigi dar nu prin a distruge pe celalalt. Sa fii bun, nu sa umilesti. Sa te uiti la tine cum orgoliul ditruge ce e in jurul tau. Sa nu mai pari ceea ce nu esti si nu ai fost niciodata.

Am invatat sa nu ma mai simt vinovata. Am invatat sa nu mai imi pese de ce se intampla cu oamenii care nu pot sa stea la locul lor. 

Reversul medaliei? Este linistea in suflet si impacarea cu propriul suflet. Sa faci ceea ce te face sa te simti linistit si impacat cu tine chiar daca asta inseamna un pret platit.

Am invatat despre puterea cuvintelor si inca mai invat cu un singur om a reusit sa ma controleze prin discursuri emotionale ani de zile. Am ales sa-l indepartez. Insa, pretul platit este ura ficei mele in acest moment. Imi e teama pentru ea ca nu isi da seama ce rau a facut de fapt, alegerea ei o va costa mai tarziu. Faptul ca a les sa se indeparteze de mine si  sa ma urasca, sa-i tina partea tatalui peste cativa ani se va intoarce impotriva ei. Stiu din experienta proprie. Aceeasi greseala am facut eu cu mama mea si nici in ziua de azi nu mai vrea sa imi vorbeasca sa ma vada. Sora mea ma uraste. Asa ca, din pacate sunt lucruri pe care nu le putem schimba orice am face si oricat am vrea sa schimbam destinul. 

Nu putem fi asa cum vor cei din jurul nostru doar pe motivul ca asa e normal sa fie sau e corect sa fie. Poate ce tie ti se pare corect sau normal, celuilalt i se pare gresit si anormal. Mai este ceva oameniinu sunt nici la fel si nici perfecti.

Tu, cel care il faci nonstop vinovat pe celalalt si il arunci nonstop in noroi cat de perfect esti si corect? Ce caracter crezi ca ai? Viata nu se invarte in concurs de castigat premii.

 

Este incredibil ce s-a intamplat in ultima vreme in viata mea. Dar oare ce scop au toate astea? 

Ma intreb de ce lucrurile nu au fost ok si pentru mine?

Sa nu ma blochez in lucruri fara rost si folos. 

Viata merge mai departe, cu sau fara oameni buni.

Pana una alta astept sa vad daca apare articolul in revista. Scriu mai departe despre Camil Petrescu cu admiratie chiar daca nu sunt bagata de nimeni in seama. Cand adun suficient material voi trimite la tiparit o carte altfel despre Camil Petrescu.

Observ ca, cercetarea asta referitoare la acest nume a devenit o ancora in viata mea, a devenit mai mult un mijloc de a ma putea justifica ca existenta, de gasi un model si a supravietui depresiei purtnice provocate de povestea asta stupida traita in ultimii 23 de ani sau mai mult. 

Zilele astea au fost minunate pentru odihna si cumva regasire de sine.