Jurnalul unei femei simple (2)

Azi

Duminica de obicei ma trezesc mai tarziu dar se pare ca organismul si-a obisnuit ritmul, asa ca deja la 7, 30 deja mi-am deschis ochii.

Starea mea de spirit

E bizara de ceva vreme, ceva simt ca se transforma in mine, imi doresc enorm sa inteleg ce se petrece. 

Trecut

A fost o saptamana ciudata. Plina de iesiri, drumuri, cumparaturi și trairi bizare. Rascolesc prea mult prin sertarele trecutului in anumite momente si cred ca este pierdere de timp. Trebuie sa ma centrez prezentului pentru a-mi crea alte amintir deoarece vor veni timpuri cand nu viu mai putea crea absolut nicio amintire de niciun fel. Acele timpuri sunt sfarsitul ultimilor zile din viata mea care va fi peste 30, 40 de ani sau 50 de ani...cine stie. Insa pana atunci trebuie sa ma concentrez doar prezentului si cam atat.

Cum ma simt?

Trista, dar in acelasi timp linistita. Simt cumva ca incep sa-mi gasesc traiectoria si sa fiu mai impacata cu mine.

Sperante

Un amestec de de ganduri pozitive si negative. Ma straduiesc sa nu fac loc pesimismului si nici optimismului. Vreau sa stiu ca experientele mele cu scrisul nu sunt pentru altii ci doar pentru mine. Ma simt cumva legata in mod bizar de scrierile si firea lui Camil Petrescu. Inexplicabil cum ma simt legata de acest scriitor de care auzisem abia in facultate de el. Sigur ca, imi doresc sa imi fie publicate articolele si mai mult de atat sa scriu o carte despre Camil Petrescu, dar nu ce s-a scris pana acum, carti care se repeta una dupa alta. Sper sa reusesc sa consult si alte scrieri inedite a lui Camil Petrescu. Sper sa ajung anul urmator la Biblioteca Academiei si la Fundatia Camil Petrescu, daca mai exista deoarece fondatoarea, Florica Ichim nu mai traieste. Nu am apucat sa o cunosc din vina mea pentru ca pana anul acesta cercetarea pe Camil Petrescu a fost extrem de superficiala si sporadica, abia in acest an am inceput sa iau in serios treptat cercetarea si documentarea, astfel la inceputul anului am aflat despre dansa. Prea tarziu, pentru ca la scurt timp a murit. Of. Nici la celalalta biblioteca unde sunt multe din cartile care au facut parte din biblioteca personala a lui Camil Petrescu nu am indraznit sa merg, desi am fost invitata. Teama de a nu fi privita de sus asa cum am patit de multe ori chiar la mine la job. Mereu am fugit de oamenii care ma privesc de sus si isi spun ,,uite si pe asta, altceva nu are de facut? ce o intereseaza pe ea de...?,,.

Autocritica

Mereu mi-am zis ca graba strica treaba. Mereu ma grabesc. Trebuie sa imi insusesc si sa aplic insusirea rabdarii. Sa stau in liniste, sa sovai, sa cuget, sa analizez, sa ma critic, sa caut greselile facute in ceea ce scriu. Nu sunt multumita de articolul scris, e loc si de mai bine. Trebuie sa invat sa am mai multa rabdare. De altfel, am nevoie de un sistem de organzare al studiului. Nu e ok. Il fac haotic. Sunt destul de buna la adunat material de cercetare, dar la diseminarea informatiilor stau prost. Lipseste cu desavarsire exercitiul acesta. Of, mai si diploma pe munca asta. Dar, scuza ca nu am timp nu exista. Doar scuza lipsei de exercitiu. Atat.

Esec sau Reusita?

Imi este foarte greu sa definesc aceste doua etichete, doua consecinte a unei actiuni intreprinse. Dar, m-am gandit in ultima perioada ca aceste doua cuvinte nu ar trebui sa mai existe in vocabularul meu. Ci doar progres sau stagnare pentru ca nicuna nu inseamna asec sau reusita, castig sau paguba. Asa ca, iata si intrebarea de mei jos:

Ai progresat sau ai stagnat?

 Da. Saptamana asta pot scpune ca ma progresat. Am aflat de autori noi. M-am inscris la un curs on line pe domeniul literaturii care se va desfasura in luna noimebrie. Am aflat de o noua scriitoare Nina Berberova. Am inceput sa iau lectii de gramatica, exprimare si coerenta. O fi cum scrie Camil Petrescu in Patul lui Procust ca nu ai avea nevoie de gramatica ca sa fii autor insa nu e chiar asa, desi in viata reala chiar intra intr-un mic conflict pe aceasta tema cu un coleg la o redactie de ziar.

 Din cauza acestui motiv eu nu am progresat deloc. Am batut pasul din cauza unora care m-au luat in zeflemea ca nu stiu sa ma exprim, nu stiu gramatica, nu am coerenta, cursivitate si ca nu respect nu stiu ce norme de ortografie. Eu in loc sa scriu mai departe si simultan sa deschid o carte de gramatica, am renuntat. Intre timp, avand doi copii la scoala am fost nevoita sa-i ajut la lectii si automat am fost implicata in procesul de invatare a gramaticii odata cu ei fara sa vreau. Asa ca, dupa mai mult de 10 ani am progresat fara sa-mi dau seama la acest aspect. 

Mereu ne cautam scuze pentru stagnare si pentru lipsa progresului. Mereu dam vina pe ceva sau pe cineva. Cam asta am fost eu pana de curand. Mereu am dat vina pe... si pe... si pe situatia X... etc. 

Progresul sau stagnarea depinde doar de noi.  

 

Ce lipseste?

Lipseste  disciplina. Lipseste munca serioasa. Lipseste ora de citit zilnic. Lipseste timpul special zilnic cu fiul meu. Lipseste fiica mea si imi este dor de ea, dar aici nu e nimic de facut. 

 

Resemnare pentru...

Atunci cand am cea mai mare nevoie de un om sa imi fie alaturi trebuie sa invat ca nimeni nu e disponibil pentru drama mea personala, trairile mele si zbuciumul meu interior. Daca nici omul care iti scrie balarii de mesaje gen te iubesc frumoasa mea se eschiveaza, culmea de fiecare data atunci cand am nevoie sa vorbesc despre ce simt si ce se intampla legat de viata mea personala... atunci trebuie sa ma resemnez ca nu e nimeni in lumea asta sa ma asculte si sa fie disponibil in acele momente grele.  Sunt doar eu cu Dumnezeu si atat.

Trezete-te Carmen... nu e nimeni disponibil pentru smiorcaielile tale de gradinita. Asta e maturitatea, asta e realitatea de adult. Urasc uneori viata de adult.

 Planurile mele

- sa imi treaca raceala sat ciudata care m-a prind de vreo 3 zile

 - sa scriu,

- sa lucrez la noul articol

- sa imi ofer mai mult timp cu mine,

- sa fac pentru mine mai multe,

- sa fac pentru confortul meu psihic schimbari

- sa nu mai ascult de oamenii care nu inteleg ce se intampla cu frustrarile mele, cu durerile mele,

- sa nu ma mai simt o ratata doar pentru ca nu am casa mea, masina si bani in banca ci un job prost platit dar care imi ofera lucruri si valoare care nu fac cat celelate la un loc, lucruri inedite despre care mi-am propus sa le scot din anonimat prin articole la o revista... vom vedea daca se va accepta primul articol... daca nu voi fi bagata in seama, pierderea bibliotecii nu a mea.

- sa ma plimb mai mult eu cu mine,

- sa cumpar un dulap mic pentru balcon in locul celui urat si mare,

- sa citesc mai mult, poate imi fac un program de citit,

- sa ma tund pentru ca imi cade foarte mult par, desi imi place sa am parul lung trebuie sa-mi calc pe inima si sa il tund.

- sa lupt pentru liniste sufleteasca.

 

Ascult:

 Recunoscatoare pentru ca...

- ca pot citi,

- pot scrie,

- ca sunt altfel, sunt un om special si nu regret nicio clipa,

- ca pot fotografia ce doresc,

- ca Dumnezeu nu ma lasa la greu.