Crede in ziua de maine!!!!

 Asa suna o melodie gasita pe youtube:

Iata ca, dupa ceva amar de vreme am reusit sa ma adun si sa ma apuc de scris. Nu ma refer la blog. Am reusit sa citesc, sa ies din starile depresive in care cazusem. Ce imi doresc enorm este sa nu mai se intample nimic sa ma scoata iar de pe ,,sine,,. Am reusit sa scriu un articol pentru o revista. Am trimis. Poate va fi un alt esec de al meu, dar nu conteaza, cercetarea continua.

Intre timp m-am inscris la un curs de literatura care se va tine in noiembrie. Va fi online. Daca nu figura numele lui Camil Petrescu sigur nu ma inscriam. O sa revin cu detalii. Momentan nu scriu despre ce platforma este vorba pana nu vad exact despre e este vorba, cum ma va ajuta si eficient este. 

Iata ca, am ales sa fac ceva cu timpul meu in care nu faceam decat sa ma vait, sa am ganduri de tot felul.

Intre timp, fiica mea pentru moment m-a abandonat si a ales sa fie cu tatal ei si partenera acestuia.Vom vedea daca la orele de consiliere se va intampla vreo minune sa inteleaga ca ce este si ce a fost intre parinti nu trebuie sa o afecteze. Santajul asta emotional care il fac multi copii in asemenea situatii e jalnic. Un adult care iti influenteaza sentimentele si alegerile in favoarea lui nu e ok. Dar ma resemnez si asta e. Treaba lor sa faca ce vor. Am si eu o viata de trait. 

Ce simt? o mare neputinta in fata sortii. Neputinta care o ascund cu brio. Am ales sa imi vad de viata si sa nu mai las ca altii sa-mi decida alegerile. Nu conteaza ce fel de mama am fost pentru fiica mea, dar pentru fiul meu am devenit o mama mai buna si mai inteleapta. In final, nimeni nu iti apartine, nimic nu e vesnic si oamenii nu sunt proprietari altor oameni. Nu suntem obiecte. Nu e nevoie sa sacrifici viata pentru... nimic. Nu mai traim in era sclavagismului, asa cum unii inca mai traiesc. 

Am reusit sa gasesc leac impotriva crampelor si problemelor cu stomacul. Si e atat de ieftin tratamentul. Dupa un an si mai bine de tratamente, analize, mers la doctor se pare ca o simpla tinctura magica a ineput sa faca minuni. Inca sunt pe tratament. Trebuie sa iau o perioada indelungata si asociat cu ceaiuri. Este vorba de tinctura de propolis. Tratamentul consta si in marirea dozei progresiv pana ajung la 30 de picaturi. 

Ce sa zic, inca mai am de tras cu problemele astea avute din copilarie carora nu le dau de cap. Am gasit niste hartii mai vechi si am ramas muta, inca de la 1 ani jumatate aveam aceste probleme. Incedibil cum acesea nefiind tratate cum trebuie s-au pelungit ani de zile. S-au agravat de vreo 10 ani. Se pare ca ambele nasteri m-au destabilizat nu doar emotional dar si fizic. A trecut. Acum lupt sa fiu pe picioare si sa ma bucur de liniste sufleteasca. A fost cea mai buna decizie ca am ales sa ma rup de familia tatalui copiilor si chiar si de acestea. Legea trebuie sa ia in considerare si cazurile exceptionale. Vreau sa dispara definitiv din peisajul vietii mele. Pana acum 2 luni il acuzam ca mi-a facut rau. Nu. El si-a facut lui rau, nu mie pentru ca toate lucrurile rele pe care le facem altcuiva la un moment dat se vor rasfrange tot asupra noastra. Am invatat asta pe propria piele. Ma rog la Dumnezeu ca fata sa-i faca tatalui exact ce mi-a facut mie ani de zile. Sa o lumineze Dumnezeu si sa vada unde se greseste si sa vina inapoi sa ne impacam. Amin.

Cred in ziua de maine si in lucrurile bune ce vor veni sau deja au venit si nu-mi dau seama.  Dau la o parte dramele sociale, vaicareala si inerc sa traiesc fiecare zi asa cum trebuie si cum simt.