luni, 21 septembrie 2020

Weekend plăcut

 Pentru ca săptămâna asta nu a fost prea grozavă din anumite motive am ales în acest weekend sa stau doar în casă. 

În afara de teme cu copii, timpul meu personal nu l,am petrecut doar la curatenie, ci de data asta am ales sa vad un alt film cu Sergiu Nicolaescu: Un comisar acuză facut în anul 1974. Apoi am vizionat câteva emisiuni înregistrate cu si despre Sergiu Nicolaescu. Am fost dezamăgită de cei cu care a întrat in dialog. Nu prea avea cu cine sa dezvolte discuții de valoare, mai mult bălării.


 

Ce as putea sa scriu despre filme, emisiuni si tot ce s,a scris despre si cu Sergiu Nicolaescu se poate realiza o  arhivă documentară bogată. Sincer, un muzeu sau o expoziție dedicată as vrea cândva sa văd. Ar fi minunat.

Exista cărți scrise dar o expoziție serioasă se va realiza la Sfântul Așteaptă. 

M-a șocat oricum ce am revăzut în acele zile  din anul 2013. 

De aici am descoperit alte înregistrări despre Nae Ionescu. Interesant este cum am ajuns la Nae Ionescu, de la Camil Petrescu la Mihail Sebastian la Nae Ionescu și de aici la un alt nume despre care nu am sa scriu pentru ca nu am o părere clară și obiectivă.

Ce am mai găsit pe YouTube legat de zona filmului documentar sunt emisiuni despre Panait Istrati și Eugen Ionesco. 

Pentru ca nu imi place sa am modele de afară, ci din rândul personalităților care au trăit în România, chiar dacă au studiat   în alte țări. Bravo lor. 

Pe net sunt promovate tot felul de nume de afară și ridicate în slăvi. Nu e ok. 

E uimitor sa vezi cum domeniul dezvoltării personale a luat un drum haotic. Un ocean de informații. Te îneci în ele pur și simplu.

Ce e bun în toată treaba asta este ca am început să și citesc. 

Săptămâna a trecut și doar câteva fotografii am făcut. Sper Săptămâna viitoare sa reușesc să ies cum trebuie la fotografiat. Din păcate nu am fost deloc in apele mele de joi și cam toate planurile iar au fost amânate. În parc nu am mai ajuns. La cumpărături nici atât. Noroc ca am făcut in timpul săptămânii. 

E uimitor cum usor ma reîntorc la literatura romana și de ficțiune, la biografii si la scris. Am înțeles că fără scris viata mea nu funcționează la cote maxime. Scrisul înseamnă mai mult decât tot ce ma înconjoară. Se pare ca orice foc interior ce arde nu te lasa pana nu îl alimentezi, nu faci ceva cu el altfel te arde rau în minți și în simțiri. Partea cea mai tristă e ca am sesizat ceva trist în ultima perioada și sper sa nu fie un început precoce de alhaizmer, cred ca am scris corect. Uit anumite lucruri unde le pun cu cateva secunde în urmă, uit ce am citit acum o luna doua despre anumite subiecte. Ceva nu e în regulă. Memoria incepe sa joace feste. Asta nu e bine. Imi fac griji de ceva timp. Mai ales de când a dispărut un om important din viata mea am sesizat aceste pierderi ciudate de memorie. Nici acum nu înțeleg de ce Dumnezeu imi scoate oameni la care ajung sa țin si apoi ii face sa dispară. Asta nu pricep. Nu înțeleg ce fel de pedeapsa e asta. Ca un fel de uite miroase trandafirul acesta dar nu e al tău, doar il privești din mers. Cam asa se întâmplă în viata mea de vreo 3 ani. Imi dau seama ca o întâlnire cu Dumnezeu nu am mai avut de ceva timp. Imi doresc mult ca lucrurile sa se așeze si sa nu mai cunosc oameni ciudați sau trecători prin viață. Dar sa lasam dramele  la o parte și sa vedem acele părți frumoase ale vieții.

Postarea am început o despre Sergiu Nicolaescu pentru ca este modelul de caracter și inteligenta pe care as fi avut sa îl am în familie. Oameni puternici și inteligenți. Nu ma interesează ce s,a scris spus despre Sergiu Nicolaescu. Nu e treaba mea. E alegerea fiecăruia sa aibă propria sa părere. Mi,a rămas o replica foarte interesanta de la un film: sa ne naștem bătrâni și sa murim copiii... cam da, sa trăim invers viața. E ceva si în asta.

Sigur ca am văzut multe filme și cu alți mari actori, inca din copilărie bantuiam cinematografele, unele fiind acum in paragină dar niciun actor nu m,a impresionat ca Sergiu Nicolaescu. 

Ar fi Marcel Iureș insa nu are acel ceva, acel lucru inexplicabil. Sigur ca asta nu înseamnă că nu sunt si nu au fost si alții. Sunt destui, dar in ochii și inteligenta mea doar Sergiu Nicolaescu a ramas și rămâne.

Cred ca am mai scris despre asta și în alte postări.



Încerc să citesc mai mult de acum încolo, carti amânate și re re amânate. 

Imi doresc mult sa ajung sa fotografiez si alte locuri care amintesc de Sergiu Nicolaescu. Case sau nu stiu. 

Un alt film frumos pe care sper ca voi reusi sa-l vad pana la capat este:

Orient Express in 2004 lansat. Este un film interesant. Moruzeni are un castel cica. Poate il gasesc sa-l fotografiez candva.


 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Jurnalul unei femei simple

   (adus in blogosfera românească de către  Corcodusa ) Astazi, 1 Martie, prima zi din luna si inceputul primaverii, zice lumea din trecut. ...