Nu de multe ori m-am lovit de etichete si de priviri ascutite: cum sunt, cum ma imbrac, cum scriu, ce scriu, ce fac sau cum percep lumea exterioara.
Am invatat sa devin imuna. Poate de nu de multe ori am fost privita ca o ciudata, ca una care e aiurita, antisociala sau eu stiu cine stie sub ce forma. Nu de multe ori am intors spatele si privirea si nu m-a interesat de ce acolo si nu aici, de ce asa si nu invers.
Niciodata nu am excelat la invatatura. De bine de rau, am reusit cumva sa termin niste studii. Studii care mi-au deschis ochii spre preocupari mult mai elevate. Nu de multi ani ma interesau tot felul de emisiuni mondene, reviste de duzina sau mai stiu ce alte asemenea care imi furau si timp si nici nu imvatam ceva de pe urma lor. Procesul acesta de constientizare a durat mai mult fata de cat ar trebui in mod normal daca ar fi existat conditii si imprejurari prielnice pentru dezvoltare, evolutie si progres educational.
Ramai asa cum esti de fapt este noul meu proiect literar.
Stiu, nu am talent la scris, nu am talent la ma juca cu frazele dar eu insist sa scriu. Imi face bine si ma ajuta enorm sa lupt cu timpul. Timpul este dusmanul meu cel mai aprig. Nu il pot invinge. Nimeni inca nu a reusit. Ar fi grozav daca s-ar gasi un leac.
Nu ma amagesc.
Mi-am dorit enorm sa devin scriitoare. Din pacate nu s-a putut si nu se poate. Nu am suficiente resurse educationale adunate la timpul potrivit pentru a putea pune in aplicare acest vis. A fost un vis al copilariei si a ramas acolo ingropat.
Azi sunt doar "scriitor" de blog. Daca ma pot numi. Am avut cateva tentative sa scriu insa am sfarsit prin a renunta ca urmare a lipsei de cunostinte in exprimare. De astfel, am sfarsit de multe ori in a renunta sa mai scriu pe blog. Din ce motiv? pentru ca nu am talent la scris, iar povestea aia cu exeerciutiul de scriere e doar o poveste. Cu scrisul te nasti, nu te formezi. E ca la desen, ai sau nu privire in spatiu sau privire tridimensionala. Nu exista te formezi, talentul il ai sau nu il ai. Nu se formeaza. Poate doar il imbogatesti, asta da, de acord.
Drept consecinta a trebuit sa renunt si la terminarea completa a studiilor.
Studiindu-l de o vreme pe Camil Petrescu am realizat ca nu as putea sa ajung nivelul lui, nici macar la un sfert, ce jumatate.
Cand am creat acest blog nu m-am gandit deloc ca visul de a deveni scriitoare va ramane doar un vis imposibil de realizat. Blogul are peste 10 ani.
E prea tarziu pentru anumite lucruri, iar cine spune ca nu e niciodata tarziu e doar o amagire in lupta cu frustrarea si tristetea. Sunt lucruri care trebuiesc realizate si facute la timpul lor.
Psihologii sunt de alta parere pe care nu o impartasesc. Ideea ca la 45 poti face si scrie ce nu ai facut la 25 de ani e doar o amagire.
Nu .... nu te lasa pacalita de o varsta dictata de buletin, de oboseala acumlata, de frustrarile adunate (toti avem, mai multe sau mai putine). Daca ti-ai dorit sa scrii, scrie. Nu trebuie sa fii aidoma lui Camil Petrescu - fii tu. Scrie asa cum simti, fa manuscrisul, reciteste-l, rescrie... nu renunta.
RăspundețiȘtergereE adevarat ca atunci cand astepti de mult timp sa ai si tu momentul tau in care sa faci ce iti doresti, la un moment dat ti se pare ... prea tarziu. Dar nu renunta. Orice ar spune unii si altii, nu renunta la visul tau si da-i forma pe care tu te pricepi sa i-o dai. :)
Si eu am carti in plan din 2012... nu am reusit sa le dau forma sa le redactez... asta e. Candva poate ca voi reusi, sau poate voi scrie altele. Fie doar si intr-un singur exemplar. Dar imi voi implini visul acesta :).
Te pup!
:)
Multumesc. Insa e greu sa te apuci de ceva ce nu ai facut atatia ani si toti mi-au spus ca sunt varza la exprimare si nu mai stiu la ce. Eu am renuntat momentan. Dar tu nu renunta, ma inscriu de acum prinre cititoarele tale...
RăspundețiȘtergereDespre Camil Petrescu e o alta poveste, il alesesem subiect de cercetare pentru scoala doctorala.
Multumesc mult pentru mesaj. Vine acusica Mos Nicolae si Mos Craciun trebuie sa punem tara la cale!