Din perspectiva mea de fosta eleva, nu am pareri si impresii prea grozave. Nu cred ca ar avea cineva 100%.
Sigur, fiecare dam vina pe ceva sau pe cineva. Eu nu am sa dau vina pe nimani, nici pe profesori, nici pe educatoare, nici pe sistem... ci pe mine ca parinte pentru ca scoala de acasa este scoala cea mai trainica, buna si in siguranta.
Sunt adepta scoala acasa sau cum se spune homeschooling (sper ca am scris corect) insa din pacate nu ne permitem finaciar acest lucru. Pentru ca, scoala acasa trebuie sa o faca cu un cadru didactic sau mai multi. Acestia sa fie intelegatori, competenti si prietenosi. Asta inseamna si bani. Nimeni nu vine gratis sa iti invete copilul diganosticat cu TSA de placere si cu entuziasm.
Sa incep cu cea mica.
A finalizat gradinita cu brio. Putine probleme, conflicte sau discutii. S-a comportat destul de bine. Singura problema a fost meniul. Mancarea nu prea i-a placut si din aceasta cauya o luam mai mereu flamanda de la gradinita. Din pacate, ea este unul din copii care adora mai degraba un ardei gras, castravete si alte asemenea decat varza, tocana sau mai stiu eu ce minuni gatite in sosuri. Sigur, acestea sunt mancaruri bune, dar grele la stomacelul copiilor.
Alta probleme asa existentiale nu am avut.Dar in ultima perioada de gradinita refuza sa mai mearga si o duceam mai mult fortat. Cauzele erau neintelegerile cu unii din colegi. Nu am reusit sa aflu exact cine. Copii se acopera bine intre ei, asa mici cum sunt. Cand a fost ulrima zi de gradinita, era mega fericita ca scapa de gradinita si merge la scoala. E, asta nu prea mi-a picat mie bine. Pentru ca, stiu de la mine, atunci cand vrei sa scapi de ceva mai rapid este clar ca ceva grav, rau sau prost s-a intamplat.
Imi pare tare rau ca a terminat gradinita cu tristete. Chiar daca in fotografii mai zambea cand si cand.
Nemultumirile mele ca parinte:
Nu as putea sa scriu ca as avea nemultumiri. A fost ok fata de gradinita unde a fost baiatul, unde chiar am avut probleme in lant. In afara de mancare, nu pot scrie ca am avut probleme deosebite. A fost ok.
Baiatul.
Aici as scrie pagini intregi, dar avand in vedere ca intre timp am aflat ca este un copil special nu pot aduce prea multe reprosuri scolii, care in final au inceput sa inteleaga problemele si sa il ajute cum s-au priceput fiecare pe palierul sau. Ba chiar ne-au trimis sa ii facem dosar pentru profesor de sprijin, eventual shadow daca ne permitem, chiar daca reprosurile au venit la kg.
Impresiile mele ca parinte sunt negative, din pacate.
Mi-am dat seama ca treaba sta in felul urmator: indiferent ce face in gradinita, scoala sau chiar liceu, tu ca parinte trebuie sa devii mai mult decat un simplu parinte. In multe situatii trebuie sa iei locul si profesorilor, doctorilor sau psihologului. Chiar daca ai sau nu un copil special.
Nu increderea in copil e problema, ci nu stii ce colegii are la scoala, din ce medii provin (baiatul meu a invatat intr-un an tot bagajul vulgar care exista, gratie colegilor minunati pe care ii are in scoala, peste tot este asa, sa stiti) si ce il indeamna sa faca in anumite imprejurari.
Din pacate, dascalii de altadata nu mai sunt. Ceea ce lipseste cel mai mult acum este simtul rusinii, bunul simt si lipsa de responsabilitate.
Ce mi-am propus pentru anul care urmeaza: sa fiu mai aproape de ei, sa ma straduiesc sa-i ajut mai mult decat am facut anul acesta! Sa gasesc alte metode de ajutor si alte instrumente de lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu