Nu am sa ma plang. Nu am sa scriu cum o faceam in altii ani. Nu am sa oftez.
Ci am sa multumesc ca cineva de sus mi-a deschis ochii si inima.
Sa privesc fara mila, fara compasiune si fara regret
Aceste cuvinte nu au ce cauta in vocabularul niciunei mame al carei copil a fost si este doagnosticat cu... o dizablitate, fie ea sau nu eroina.
Am invatat si ma invata fiul meu zi de zi lucruri pe care le citeam si apoi le ignoram.
Timp pentru noi avem si vom avea destul.
Nimeni si nimic nu are voie sa te judece, condamne sau sa te compatimeasca.
Nu am nevoie de persoane in viata mea care sa ma judece si compatimeasca. NU!
Categoric NU!
Sa privesc cu optimism si doar cu inima deschisa spre fiul meu si spre altii ca el care lupta spre a fi mai bine, spre a fi acceptati asa cum sunt ei.
Anul acesta a fost cel mai greu an din viata mea. Un an in care am invatat sa ma valorific, sa valorific, sa apreciez si sa iubesc ceea ce merita cel mai mult. A fost un an dur in care am primit lectii de viata dure.
Important este ca nu m-au doborat, ci m-au ridicat.
Si, am 2 inimi care m-au invatat ce conteaza cel mai mult pe lume si sa le iubesc complet si fara a cere ceva in schimb, oricum ei imi dau fara sa le cer imbratisari si multi pupici si fara a fi/deveni eroina.- mama.
surse foto:
google image
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu