Ganduri de Craciun

 A trecut si saptamana asta, o saptamana incredibila care mi-a dat speranta, incredere in propriile forte si da, scrisul se pare ca ma umareste inca din anii copilariei. 

Destinul se pare ca si-a facut de cap multi ani sau poate ca nu am fost suficient de pregatita sa incep acest drum.

Cine stie? Nimeni nu stie. Poate ca nimic nu e intamplator.

Sincer am fost mult mai bine in aceste zile. Am primit propunerea sa scriu pentru o revista online, lucru care cumva ma sperie dar ma si face implinita intr-un fel.

 

Ma gandesc la ceva inedit dar nu stiu ce... cand am fost la cumparaturi ma gandeam intr-un fel asa: daca nu era Camil Petrescu sa ma ,,impinga,, de la spate sa scriu primul articol mai serios, oare cine ar fi fost?

Camil Petrescu e un punct de pornire...dar eu, eu cum sa imi gasesc cumva originalitatea in scrieri?

Oare nu pot scrie decat despre ce au scris altii si atat?

 

Da! Ma pricep foarte bine la cercetare, documentare si diseminat informatia, doar am si diploma pe aceasta specializare de care nu sunt deloc mandra, de niciun fel. Sincer, nu imi place aceasta munca, desi ma pricep destul de bine sa o fac, insa nu ma implineste deloc in suflet.

Bun si atunci? ce vreau sa fac altceva? despre ce sa scriu? daca ma pricep doar la a scrie doar despre ce au scris altii inaintea mea si a promova mostenirea culturala, doar am si pe asta o diploma, nu?

Uf, ce se intampla cu mine? de ce nu sunt multumita cu aceste lucruri si nu sunt mandra de mine? unde este problema?

Pot reusi sa am o rubrica a mea unde sa scriu lucruri interesante pe domeniul literaturii si chiar filozofiei despre ce a scris Camil Petrescu, insa, ce se intampla? de ce ma simt oarecum vinovata ca ma remarc folosindu-ma de acest nume, chiar daca scriu despre el... ce se intampla? 

Am descoperit jurnale interesante datorita lui Camil Petrescu, nume feminine in literatura interbelica si multe alte lucruri interesante care merita sa fie cunoscute, insa ceva nu ma multumeste si nu inteleg ce.

Camil Petrescu era autentic, original... oare cat de autentic, nu stiu, cert este ca, ceea ce si cum a scris putini au reusit dupa el. Habar nu am care imi e directia in acest moment. 

Ma simt coplesita de imensul univers de informatii, multe carti de citit si rascitit.

 Vine si o intrebare:

ce voi face mai departe si despre ce voi scrie dupa articolul la care lucrez in aceasta vacanta.

 

Hai sa ma multumesc cu acest inceput momentan. 

 

Cer mai multe de la mine, am o inteligenta suficient de sclipitoare irosita aiure in ultimii 20 de ani pe nimicuri lasandu-ma luat in vartejul unor oameni care m-au pus acum la zidm oameni pe care daca ii vad in magazine ii ocolesc. 

Craciunul, sa revin totusi la acest subiect al acestor zile. 

Pia, da am reusit sa fac impreuna cu fiul meu bradul, am reusit sa gatesc cate ceva, sa merg la cumparaturi, sa fac o curatenie partiala si sa aranjez cadourile.

Ei bine, vreau sa nu ma mai las dusa pe valul depresiei de Craciun si sa incerc sa vad altfel lucrurile. 

Zilele astea dac anu ploua si ma simt cat de cat ok, vreau sa ies la fotografiat chiar daca e frig, sa nu ploua, doar.

Ce s-a intamplat bun in ultima vreme?

Ca m-am impacat cu mine si cu destinul pe care il am. Sa las lucrurile asa cum vin. Sa nu mai lupt impotriva curentului. Las totul asa cum va fi sa se intample.

Stiu doar ca, am nevoie de mula liniste si nu de nebunie. Satula de aberatii, irosire de timp si balarii de relarii. 

Omul cu care cica am o relatie la distanta i-am zis ca ne vom mai intalni cand va divorta, chiar daca sta separat de sotia lui. Am invatat sa ma respect si sa nu mai accept mizerii. 

Sincer, nu mai am chef de viata de genul acesta, imi irosesc aiurea timpul. 

E timpul pentur alte lucruri amanate.... si sa nu mai aud fraza celebra care circula la barbatii dornici de aventuri:

,,trebuie sa ai si tu o viata, sa simti ca esti femeie....bla, bla, bla

pe bune? 

asa m-au prostit vreo doi derbedei, ambii insurati...mi-e sila de oamenii de astia.

Sincer, am incheiat momentan acest capitol ratat, prost scris si mediocru.

Familie?

Asa ceva nu mai exista de ani de zile. Sa nu mai aud asa ceva. O fi pentru altii, dar pentru mine nu si nici nu mai vreau asa ceva. Nu mai imi doresc asa ceva. 

Imi e bine asa cum sunt acum, chiar mi-e bine.

Doar sanatate imi doresc si e suficient!