Nu uita de unde ai plecat si cine ai fost

 Mereu am auzit aceasta propozitie:

Nu uita de unde ai plecat si cine ai fost si cine ai ajuns. 

Nu am uitat de unde am plecat si cine am fost. Cel mai trist este ce am ajuns din ce am fost. Mi-ar fi placut tare mult sa nu mai fi maritat in primul rand. Mi-ar fi placut sa imi fi urmat visele de cariera. Mi-ar fi placut sa nu ascult criticile unora si altora.

,, Tu nu vezi cum arati imbracata?,, ,,Tu esti o proasta...,,

Lista poate continua. 

In viata nu am razbit asa cum trebuie. Nu s-a ales nimic de mine. Am fost atat de slaba, atat de bleaga si naiva. Nu am fost suficient de puternica. Am permis sa fiu pusa la zid tot timpul. Nu am putut fi si eu ,,cineva,,. Nu am reusit sa scriu. Nu am reusit sa fiu o mama buna. Nu am avut omul potrivit langa mine sa avem o familie buna. Am esuat pe toate planurile.

Am ramas cu rani in suflet. Rani pe care nimeni nu le poate vindeca, traume dintr-o casnicie esuata, traume din copilarie si pur si simplu nu gasesc inca drumul meu.

Sa o iau de la zero in alta casa, in alt cartier sa am o alta viata.

Cui ii spun toate astea spune ca ma plang, ca ma victimizez.

Dar azi, imi dau voie sa plang, sa ma victimizez pentru ca azi a fost ziua ficei mele care a ales sa spuna altei femei mami te iubesc. 

Nu, nu o judec. 

Ea ales asa. Ii respect decizia. Sa ramana acolo unde ea se simte bine. 

O respect si ii respect decizia. 

Eu nu am avut posibilitatea sa aleg cum are ea acum. Mi-as dori tare mult sa cred ca ii va fi bine acolo unde este... dar inima imi zice ca nu va fi bine cu timpul. 

Mi-as dori tare mult sa fie bine. Problema este ca nu pot scrie nimic din ce am pe suflet pe acest blog pentru ca ma pun singura in pericol.

 

Nu am uitat unde am crescut si unde soarta in ultimii ani m-a aruncat sa stau. 

Nu voi uita minunatul Cartier Armeneasca in care bantuiam cu verisoarele vitrege in vacantele de vara. Nu voi uita nici satul de la tara unde erau parintii mamei mele vitrege. Si ce curte, ce gradina... Nu voi uita nici inima Ardealului, un sat aproape de Reghin cu doua vai care impartea satul si strabatut de un parau.

Nu voi uita nici cartierul de bastina unde am crescut pana sa ne mutam in cartierul Militari, Bucurestii Noi, nu voi uita nici strada aia ciudata de la marginea cartierului Ferentari, nu voi uita nici cartierul plin de drogati si golani care era acum 20 de ani numit Dristor...nu, nu uit de unde am plecat si pe unde am locuit.

Insa, oamenii cu care am locuit nu au fost toti minunati.

 

Azi a fost o zi trista in inima mea... unul din copii ma uraste... doar pentru ca am deschis proces anul trecut tatalui sau cerand pensie alimentara si un program de vizita pentru copii. Pentru asta fiica mea ma uraste si nu doar asta. Acum pentru ea sunt cea mai rea mama din lume.  Iar cea cu care tatal ei este cea mai buna mama.

Cred ca trebuie sa imi vad de viata mai departe. Mi-am irosit efectiv 10 ani din viata degeaba. Ca sa ce? Si pentru ce? 

Ani de zile sufletul mi-a fost alimentat doar cu rautati din partea aia si acum au iesit la suprafata tot. 

E timpul sa imi vad de viata mai departe. Dumnezeu stie de ce lucrurile astea s-au intamplat asa. 

Asa cum zicea cineva nu orice femeie e facuta sa fie mama. Si totusi, mama mea a crescut-o frumos pe sora,mea...

O intrebare Tie Doamne:

de ce ai ales ca lucrurile sa se intample asa? de ce ai permis sa mi se ia fata de langa mine? de ce ai permis ca o straina sa o faca din 2 vorbe dulci? cum de ai permis asa ceva? cum de ai lasat sa se ajunga atat de departe? de ce ai permis ca tatal copiilor sa ma puna la zid si sa ma judece? de ce ai permis toatea astea? ce plan ai pentru mine Tu, Doamne?