Autocritica

 Vine si un moment din zi sau din săptămâna când începi sa te analizezi, sa te observi și sa constați cât de greșit ai făcut lucrurile.

Din acel moment începi cu autocritica care de regula începe ceva de genul

,,dar uite cât de.... am fost.... sau de ce nu am văzut și nu am băgat de seama... dar de ce am lasat un om de nimic sa,mi irosească viata sau jumătate din viata, an etc.,,

Si nu faci decât sa te învârti în jurul cozii 

Sa nu ajungi la niciun rezultat.

După autocritica ar trebui sa urmeze acțiune, modificarea situației prin alte acțiuni dar nu înainte de a stii posibilele consecințe ce vor urma.

Mereu trebuie sa avem claritate in cea ce vrem sa facem.

 

In ce ma priveste cu claritatea nu am stat bine dar in cele din urma am depistat cauza inconsecventei. Cele mai dureroase cauze sunt cele medicale. Greu. mereu credeam ca e lenea de vina sau problemele existentiale cotidiene. Nici vorba.

 

Imi sunt clare anumite lucruri dar inca vad viitorul incert atunci cand atarni de un verdict al unui proces.  Zilele astea mi-am pus intrebarea ce am realizat in ultimii 20 de ani? Mai nimic. As fi zis mai acum ceva timp ca studiile. Studii poate face oricine daca pune mana pe carte si studiaza. Timpurile de azi iti ofera posibilitati de studii cum nu ai visat acum 32 de ani. 

Sigur, incepi sa te evaluezi, incepi sa vezi ce a mers gresit si ce nu, directia a fost cea dorita. Ce am invatat in ultimul timp este ca ai libertatea alegerilor, alegerile nu trebuie sa fie conditionatede vorbele unuia si altuia.

De exemplu, azi vorbind cu voce tare ca mi-am irosit jumatate din viata din cauza unui om si nu am realizat mai nimic, o colega s-a trezit sa-mi spuna ca nu e asa cum spun ci am o realizare doi copii. Ei bine, copiii sunt un dar de la Dumnezeu nu e o realizare, ceva de bifat pe o lista. Este parte din viata omului, ceva firesc care poate exista sau nu si atat.

Niciun articol, nicio carte, nici macar ceva aparte, niciun proiect, ceva ca sa scriu nu am trait degeaba jumatate de secol aproape. Nimic din toate astea, insa am totusi o binecuvantare si aceea fiind ca am acces la ce au realizat altii, sa citesc memoriile altora, sa vad lucruri inedite si sa ma bucur de ceea ce multi ar da sa aiba acces. 

 

Imi dau seama ca viata mi-a fost coordonata de altii, controlata de altii, pur si simplu criticata tot timpul. Oamenii acestia vor disparea unul cate unul. Nimic nu e vesnic. Casnicia a fost o tortura psihica intr-un fel. Nu toti sunt facuti pentru a avea familie, a avea copii, a fi parinti, a avea cariera sau ceva asemanator. Ma tot gandeam la sintagma de familie dezorganizata, ce isneamna ea si cum il afecteaza pe copilul provenit din aceasta familie. Rar am vazut copii realizati in viata, cariera si ce e nevoie de a spune ca a ajuns om mare. Rar am vazut copii fara truame si fara a fi marcati pe viata. Rar am vazut copii deveniti adulti sa fie echilibrati si moderati. Rar am vazut copii deveniti adulti cu familie. Din start soarta lor intr-un fel sau altul este deja scrisa. Din start ei vor fi stigmatizati. 

Conceptul de familie azi e ceva superficial. Nu mai este ce a fost o data. Conceptul de cuplu iarasi a suferit modificari. De regula, copiii proveniti din familii de genul acesta nu se realizeaza in viata. Ei atrag tot ceea ce au avut in familie. Oameni cu probleme, oameni toxici, oameni care au impesia ca li se cuvine totul daca te-au ajutat cu ceva, oameni care universul se invarte doar in jurul lor.

Ce este trist ca, azi nu i mai poti spune omului care ti-a irosit mai mult de 20 de ani din viata ca ti-a distrus cariera, sanatate si inclusiv o mare parte din viata pentru ca, sigur, iti va spune ca-l calomniezi. Uita de vorbele spuse, nu mai vede paiul din ochiul sau. Pentru mine acesti oameni sunt demni de mila. Oameni care au impresia ca trebuie sa le ti capul plecat intreaga viata ca te-au ajutat candva. 

 

Ce imi doresc eu in acest moment? Ca omul care mi-a facut rau cel mai mult sa dispara din viata mea cat mai curand, sa nu-i mai vad mutra zeflmitoare. vocea aia aroganta, sa nu-i mai aud vocea. Vreau ca acest om sa dispara intr-o buna zi. Sa-si vada de noua lui familie, de noua lui viata construita pe nervii mei, pe timpul meu si pe sanatatea mea. Fericirea construita pe nefericirea altuia nu va aduce nimic bun.

Ce te face sa crezi ca acel om care il ridici in slavi maine va fi tot langa tine? Ce te face sa crezi ca tu maine vei mai fi? 

Scriu aceste lucruri pentru ca si in acest am trecut pe langa moarte si ea pe langa mine. Stiu ca oricand poti fi una cu pamantul si de aceea vreau sa ma bucur de timpul ramas, ar fi minunat inca o jumatate de secol pentr ca am multe lucruri pe care nu le-am facut in acesti 20 de ani din cauza unui om care mi-a tinut viata in loc in timp ce a lui a evoluat foarte bine. 

Insa, Dumnezeu ete cel care va face ceva in acest sa imi indrepte viata, sa ma dezlege de omul care m-a torturat si tinut in 4 pereti ani de zile. Am trait un iad. Inca mai traiesc, desi nu mai locuieste cu mine, dar mult nu va mai dura. 

Am urmarit perioada asta stomacul. Crampele acestea sunt legate de tortura suportata ani de zile. Ma intreb doar de ce nu am fost in stare sa fac ceva sa opresc mizeria asta? De ce am tacut si inghitit ani de zile? De ce m-am lasat prostita de un om care si-a pierdut capul? De ce am ales calea aia de evadare? Nu exista alta solutie? 

In final, toate esecurile mele, torturile si problemele medicale, statul in 4 pereti nu e din cauza unuia si altuia, ci a mea pentru ca nu am facut nimic, am lasat lucrurile sa se agraveze in asa hal incat a trebuit sa ajung si la tribunal pentru asta. 

In final, eu am fost de vina pentru ca am facut cum au vrut altii si nu cum imi doream eu.

De ce am lasat pe altii sa decida in locul meu?

Asta nu voi intelege niciodata. De ce am ales sa aplec urechea la un om care oricum pleca intr-o zi in alta casa, cu alta femeie etc. 

 

 

Intrebarea este: ce fac de acum incolo.....  Dumnezeu sa ma lumineze.

Amin.