Sunt câțiva ani buni de cand ma lupt cu oboseala.
S,a agravat după ce am născut copiii, pe deasupra și TAB ul ăsta. Cui ii povestesc ori nu ma crede ori spune ca nu am voința și sunt puturoasa.
Ce as putea sa fac?
Asta e prezentul de care scriam, clipa de față când scriu și cum ma simt. Azi am fost la un pas sa nu duc copiii la școală efectiv nu reușeam sa ma dau jos din pat.
Azi doua cafele și un suc natural. Prima băut,o. A doua urmeaza la job.
Agenda carnetel e în vigoare. În sfârșit scriu în ea. E de lucru cu mine nu gluma.
Lupt cu mine, lupt cu stările depresive, lupt cu gândurile otrăvitoare.
Poate ca o zi câștiga ele, dar trei eu le câștig cu ajutorul și lui Dumnezeu mai nou. Sa vedem care pe care.
Zâmbește!
Privește cerul!
Apasă pe buton și fa o poza frumoasa.
Ma bucur sa vad ca sunt 3 la 1 (zile bune/zile proaste). Si sunt convinsa ca vor fi din ce in ce mai multe....
RăspundețiȘtergereZambeste si fa fotografii magnifice!
Sa stii ca am facut cea fotografii magnifice dar nu am avut timp de bloguit. Starile depresive oarecum s-au ameliorat. Urmeaza sa postez.
ȘtergereCele bune!
Stii, se spune ca numai cine a trecut prin asa ceva poate intelege. De multe ori s-a dovedit corecta afirmatia asta, mai mult decat mi-ar placea mie sa cred despre oameni. Si mi-ar placea ca eu personal sa pot sa fiu empatica cu astfel de situatii fara sa trec efectiv prin ele.
RăspundețiȘtergereMi-amintesc de o carte scrisa din perspectiva unei femei depresive ( nu stiu daca e autobiografica sau nu) Avea doua volume si nu l-am citit decat pe primul pentru ca simteam ca ma duce intr-o directie care nu-mi placea. Dar am retinut din cartea aia ca oamenii cu probleme depresive sunt foarte constienti de problemele pe care le au si ca lupta enorm sa treaca peste asta, dar ceilalti foarte greu le inteleg lupta asta, ca de fapt zambetul pe care il afiseaza, pentru ceilalti e semn ca sunt bine si ca au trecut de episoadele dificile, in timp ce in realitate exista o intreaga lupta interioara de a merge mai departe, de a face chiar si rutina zilnica. Ca persoana care a trecut singura printr-o depresie uratica(postpartum) am inteles exact ce vroia sa spuna autoarea in carte, si inteleg si situatia pe care o expui. Lumea crede ca daca dormi te-ai odihnit, sau daca stai in pat o anumita perioada de timp atunci e de ajuns sa te odihnesti. Poate fizic, dar mai intervine si acea oboseala psihica/spirituala/sufleteasca. Cred ca si in asa zisa perioada de odihna, gandurile, grijile si stresul ne "tin in priza" si ne framanta astfel incat nu mai percepem perioada de repaus. daca am putea sa punem pauza si gandurilor, ce bine ar fi!
Exact! Ai punctat foarte bine! Nimic gresit si incoerent scris. Pana la urma de lume, stii cum e ajungi sa nu iti mai pese cu timpul. Cine te intelege, bine si cine te critica si iti arunca vorbe goale iar bine. aca am un singur om care ma intelege si ma accepte asa cum sunt cred ca puterea din interior incepe sa iasa la suprafata fara sa-mi dau seama. Chiar daca nu treci prin episoade gen TAB sau altfel de tulburare ca TOC sau ODC, nu includ TSA si Down sau ce mai e intalnit al copiii mai ales. Nu seamana intre ele. Chair daca in aparenta pare sa fie aceeasi ciorba dar in oala diferita, e d efapt invers, aceeasi oala dar ciorba e total diferita. Apropo de ciorbe, am descoperit ciorba radauteana, o bunatate!
ȘtergereDin punct de vedere psihic ultimile zile simt o ameliorare usoara, fizic am avut ceva de furca cu tensiunea. Restul totul chiar bine.
Am facut multa miscare ce va recomand si voua!