Mi-as dori tare mult ca terapia asta prin fotografie sa o pot materializa intr-o expozitie candva, dar nu ma pricep exact cum sta treaba. Culmea este ca, am facut si un proiect la master exact cu acest subiect.
Am vazut ca ma tine pe linia de plutire maxim. E super benefic din multe puncte de vedere.
Dupa o zi foarte grea, as scrie mai degraba incarcata cu energie negativa, am reusit sa si fac cateva cadre. Ma bucur enorm ca viata merge inainte cu bune cu rele. Desi, traiesc un cosmar acasa care nu se mai termina, parca nu mai are sfarsit, incerc sa sper la ziua cand lucrurile vor fi clare si bine definite.
Il rog doar pe Dumnezeu cumva sa descrurce lucrurile astea incurcate, sa ma ajute sa se termina mai repede procesul cu tatal copiilor, pare ca nu mai are sfarsit pentru ca azi a incurcat si mai rau procesul. De la o simpla cere de program de vizita si recalcularea pesniei alimentare am ajuns la niste mizerii de nu le pot scrie. Cere mutarea copiilor la ei. Asta pentru ca am avut ,,nerusinarea,, in opinia lui sa cer program si pensie alimentara asa cum se cuvine legal. Nu vreau sa par o victima in ochii nimanui, am inceput sa urasc oamenii caroara le e mila de mine. Pur si simplu ma uit la oamenii din jurul si ii vad cum se uita la mine si isi zic: vai, saraca de ea... Of.
Imi doresc enorm toata povestea asta sa se termine in acest an, deja se face curand un an de cand e procesul, sincer uneori nu stiu cum de mai rezist psihic.
Relatia mea cu fotografiatul e atat de puternica si Dumnezeu mi-a adus darul de a face fotografii si sa-mi umple sufletul cu bucurie, o bucurie care unii nu o inteleg. Am vazut ca foarte multi s-au apucatd e fotografia pentru a face bani. M-a umit ipocrizia multora din ultimul an. De fapt, in spatele acelor fotografii similare pe subiect se afla de fapt un proiect sa aduca bani, nicidecum o chestie de suflet.
Dar sa nu-mi bat capul cu astea, totusi.
Sa va scriu despre carti.
Am citit mai departe la Yvonne Stahl. Doamne, e magnifica in scrieri. Se pare ca o va detrona pe Cella Serghi.. Am citit o chestie asa frumoasa azi. Si sa fie legata de subiectul postarii:
,, bucuria si extazul unui miracol trait,,
Puteti interpreta cum vreti, dar eu... E minunata cartea. Ma regasesc profund in randurile scrise de Yvonne, desi nu am trait drama din 1940, dar pe undeva ce traieste personajul din carte Ana Stavri e cumva similar cu mine.
Stii, se zice ca acolo unde se inchide o usa, Dumnezeu iti deschide o fereastra. Asa si cu fotografia pentru tine. E foarte buna ca terapie, te face sa te concentrezi la ceea ce vezi prin obiectiv si sa uiti macar pentru un timp de necazuri si probleme. Si cititul te ajuta. Mai ales cand empatizezi cu personajele. Si nu stiu cum se face, dar cred ca Dumnezeu ne scoate in cale exact cartile de care avem nevoie la diferite momonte dificile din viata. Cel putin mie asa mi s-a intamplat nu doar o data.
RăspundețiȘtergereFantastice pozele. Poti incerca o mica expozitie la bibioteca. Am vazut multe expozitii de fotografii in holurile bibiotecilor. Doar ca o sa fie ceva costuri de printare pe carton si pregatire pentru expozitie. Dar poti vorbi cu conducerea sa vezi care ar fi pasii de urmat. Apoi mai sunt mici galerii specializate pe expozitii a artistilor aflati la inceput de drum... Important e ca ideea si-a "facut cuib" in minte. Intentia e primul pas pentru realizarea unui vis. Se vor deschide drumuri pentru finalizarea ei.
RăspundețiȘtergereUn week-end minunat!