Povesti reale

De multe ori, nici cuvintele nu ne mai ajuta, nici smiorcaielile de victimizare nu ne mai salveaza. Ne uitam in urma noastra si nu zarim decat umbra celui care am fost candva.
Printre ganduri si priviri ne ascundem sa nu fim priviti cu mila si compatimiti de soarta rea avuta.
Multe puncte la final si intrebari fara raspunsuri, sentimentul de neputinta il simtim.
A cui este vina?
Se spune ca ar fi a noastra, dar totusi bunatatea unui om poate fi rasplatita intr-o buna zi.
Razbunarile si rautatile nu au ce cauta in fiecare suflet care iubeste.
Nu as crede ca orice poveste incepe cu doi si se termina in doi. Toate incep cu zambet si se sfarsesc cu o simpla crispare a fetei.
Ne pierdem in amanunte desarte, nu raspundem atuncic and ni se cere afectiune, iubire, respect si apreciere. Din prostie, rautate si razbunare. Mergem pe ideea ca, daca tu mi-ai intors atunci spatele eu de ce acum nu as face la fel.
Cam asa se termina o asa zisa casnicie care a durat 16-17 ani. Lasand in urma doi copiii.

Morala unei relatii nu va razbunati atunci cand aveti ocazia, nu o faceti, va durea mai mult decat va imaginati. Nu va aruncati in alta viata daca cu cea actuala nu ati incheiat.
Orice poveste trista incepe cu un loc, doi oameni si o iubire. Locul se poate duce, oamenii pleaca si iubirea este distrusa de rautati, razbunari si reprosuri fara sfarsit.

Daruiti iubirea cu voce tare. Decat un repros sau o vorba urata mai bine o imbratisare lunga si frumoasa.

Iubiti-va fara reprosuri.