duminică, 4 septembrie 2016

Scrisul si rostul lui

Cand m-am apucat de scris, imi parea ca am lumea la picioare. Asa cum, toti care ne apucam sa scriem, ne credem mari genii, cand de fapt nu suntem.
Atunci cand literele incep sa curga pe caiet sau pe foi, ai impresia ca iti cuceresti cele mai mari teritorii inexistente.
Voi continua sa scriu. Initial, renuntasem, dar cand ceva iti da sens vietii, de ce sa renunti la acel ceva?
Faptul ca am fost criticata de mai multe ori si subestimata nu cred ca reprezinta motive de renuntare la ceva ce ma face sa simt ca am lumea la picioare.

Fiecare are povestea a sa. Depinde cum si-o scrie si si-o vede. Eu o vad importanta. Daca la varsta de 12 ani cand am inceput sa scriu prima oara intr-un caiet cu foi veline pe o masuta improvizata pe balcon, deoarece era foarte cald in casa, acum imi pare rau de un singurul lucru: ca nu m-am ambitionat sa public si eu o carte sau mai multe. Nu a fost sa fie. Dar, nu e timpul pierdut. Acum oricine vrea poate face asta.

Lumea in general care scrie acum pe internet, o face mai mult pentru bani si le iese. Nu stiu cati dintre cei scriu o fac benevol. Acum, depinde si de cum privesti acest timp pe care il petreci in fata unei foi sau unui monitor. Ce iti aduce acel timp petrecut? Daca e vorba doar de bani, atunci ma tem ca acel timp e pierdut.
Banii, ii ai si nu. Eu pun pret pe ce simt in acel moment in care scriu si cu ce ma aleg dupa acele momente.
Nu m-am bagat pe branduri si afilieri. Pentru asta ai nevoie de timp liber. Orice munca de acest gen cere timp mai mult fata de cel alocat scrierii unor randuri banale ca acestea.

Atunci cand scrii ceva, ai senzatia ca toata lumea sta la picioarele tale sau prin asta invingi rautatea unora, te poti considera un om castigat.

In ultimii ani, am trait si tot felul de experiente. Multe le-am transpus in scris. Postarile nu mai sunt aici. Ma ajuta si imi da forta, energie si putere de a merge mai departe. Sigur, o imbratisare a omului pe care il iubesti iti da aceste lucruri, dar uneori tocmai aceste imbratisari iti pot transmite o putere inexplicabila sa scrii pentru a-ti revarsa furia, neimplinirea si tristetea provocata de alte rautati ale oamenilor, vorbe banale in esenta care iti poate strica o zi, iti poate taia din entuziasm.
Insa, te poti atasa de un om, de un obiect, de bani, de lucruri in general si daca le pierzi pe acestea te poti trezi in aer cu sufletul. Scrisul e tocmai motiv de supravietuire a sufletului. Am pierdut multe lucruri, oameni, obiecte si bani.Scrisul m-a ridicat mereu. M-a ajutat enorm.
Citind in ultimele luni, multa istorie care m-a invatat lucruri destul de triste: sa nu admir, sa nu critic, sa nu condamn, sa nu invidiez, sa nu compatimesc, sa nu judec si sa nu ignor.
A fost destul de dur momentul in care am invatat aceste lucruri. Sa nu admiri? A fost greu sa invat acest lucru. Cineva scria undeva ca, istoria nu te invata nimic bun, nu te educa, nu e ceva sa te ajute in viata si societatea asta. Asa o fi, dar eu vad altfel lucrurile. Eu cred ca, te ajuta in gandire foarte mult si te dezvolta ca om mai mult cum o fac asa numitele faimoase carti de dezvoltare personala.
Respecta parerea tuturor si nu o critica.

Tare greu e sa nu critici sa nu comentezi.... mai ales ca e la moda sa critici si sa comentezi gradina altuia.

Las aici un link spre un articol care mi-a zdruncinat un pic gandirea si m-a pus la zid. Dar mi-a facut un bine. Nu ma intereseaza ce a fost, ce a facut, cine a fost si cu cine a fost.
 Am invatat ca trebuie de la fiecare sa iau ceea ce am eu nevoie pentru mine in evolutia mea, as acum e ea. Si mai sper ca aceste lucruri sa-i influenteze si pe copiii mei. Tare rau e sa nu ai parinti care sa te ghidoneze, coordoneze si sa te ajuta atunci cand trebuie. Sper ai mei sa inteleaga.

Articolul cu pricina care m-a pus pe ganduri.
ultimul-interviu-al-academicianului-florin-constantiniu

2 comentarii:

  1. Cred ca am avut vreo 5 bloguri pana acum. Le-am sters pt ca, dupa un timp, mi se pareau mediocre. La fel se va intampla si cu acesta... Dar faptul ca sesiezi niste greseli e semn clar de evolutie. Deci keep going!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. Niciodata nu am sa renunt la scris. E oxigenul meu. Ca scriu balarii. Nu mai conteaza. Balariile astea imi dau energie si ma reincarca. Cine nu intelege, treaba lui. Internetul e plin cu bloguri cu de toate. Am renuntat doar la pagina de facebook. Imi fura "timp" fara sens. Multumesc. Sigur ca voi continua.

      Ștergere

Ploaia din suflet nu se opreste niciodata

E sambata, dar ploua. Nu as putea sa scriu ca sunt bine dar nici rau nu sunt. Linistea invadeaza in sfarsit viata. Nu as fi crezut ca va v...