Lumini si umbre in jurul ei se facu. Aprinse o candela si se ruga. Isi aminti cu tristete de un mormant. Statea pe ganduri nemiscata pret de cateva minute. Se plimba prin camera cautand cu privirea lucruri. Nu gasi nimic sa ii schimbe starea de spirit. Intelese ca viata se opreste doar cand vrea ea. Ia o carte din biblioteca si se apuca de citit. Televizorul nu o mai interesa de multa vreme. Singuratatea o apasa in anumite momente dar mereu isi reamintea episodul tragic din trecut care i-a sters pentru totdeauna zambetul si bucuria de pe fata. Nimic anost, nimic cuprinzator nu gasi.
Se pierde printre randurile cartii si se cufunda in alta lume. Traia in alta lume. Prefera sa faca o iluzie din viata sa. Nimic nu o mai convingea sa contruiasca ce a avut candva: sot, copii, rude, o familie. Pnetru ea lucrurile acestea erau deja disparute. Sentimentele resemnarii au impietrit inima si fortad e a o lua de la capat.
Curand are sa se faca seara. Isi lasa cartea pe pat si se ridica in picioare. Ochii sai cumva tristi urmari pe fereastra cerul plin cu nori, zari si avioane pe cer cum se inaltau si dispareau in nori. E timpul pentru o cafea. Sa mai stea un pic si sa schimbe atitudinea de femeie batrana singuratica si anosta.
Se gandea ca ar trebui sa mai scrie cateva randuri la acea carte pe care si-o propusese sa o scrie de la varsta de 17 ani. Nici acum nu intelegea de ce nu a reusit sa scrie nicio carte. Imprejurari facile a avut, ba chiar si bani sa o tipareasca, insa isi petrecea orele aiurea purtand banale conversatii cu tot felul de oameni necunoscuti, uitand ca viata intr-o zi nu o va mai lasa sa se recupereze acest timp pierdut.
Lidia a mai inteles un lucru pe care il va scrie in filele sale.
Ce a insemnat tot trecutul pentru ea? O povara grea, se victimiza uneori, lumea o judeca, se simtea uneori mai singura cand un om ii spunea ce nu a fost in stare sa faca.
Depresiile i-au dat tarcoale tot timpul. Nu reusea de multe ori sa iasa. Avea impresia ca daca vorbeste cu tot felul de oameni care, in realitate nu aveau nicio treaba cu ea ar fi singura ei arma impotriva depresiei. Se pacalea singura. Intr-o zi a remarcat ca nimic nu se misca, nu se schimba si nici nu se transforma in viata ei. Atunci si-a spus ca e timpul sa renunte la astfel de convorbiri. Sa construiasca o alta lume care nu o va judeca si nu o va rani. Astfel, lumea ei si doar ei, inteleasa doar de ea a inceput sa fie prezenta sis imtita. Nu o mai interesau iesirile, plimbarile si maimutareala pe o banca cu vreun iubit. Si-a dat seama ca timpul acela a trecut. Etapa timpului pierdut s-a incheiat.
Isi petrecea diminetile la cafea pe balcon privind cerul si cladirile vizibile mai mult de 20 de km distanta.
Ce frumos ar fi, daca m-as REapuca sa scriu!
A fost primul ei gand atunci cand in sfarsit a reusit sa puna stop acelui mod de viata care o pacalea adesea.
