Frunzarind prin probleme

Una dintre problemele mele cu care ma confrunt aproape zilnic este curatenia casei. Ei bine, cand simt eu ca nu am chef, ca nu as face, ca ia mai lasa-le asa, ca nu vine nimeni si alte scuze care nu ar trebui sa exista am ales din cand in cand sa ma uit la filmulete motivationale genul acesta:

Sunt o multime de genul acesta pe care le puteti urmari cu drag chiar.

Daca cu flyLady nu prea a functionat prea bine, va zic ca astea chiar functioneaza instant.

Am probat si va zic ca functioneaza garantat.

Bine, stiu ca sunt femei care au in fire sa faca treburile casei fara filmulete de genul acesta, bravo lor. Nu lor ma adresez, ci celor care chiar nu au chef, au probleme, nu le vine sau mai stiu eu alte motive. Fiecare se stie cu ale ei. 

Curatenia este foarte buna si femeilor care au sau au avut episoade cu depresii, anxietati si frustrari. Functioneaza, credeti-ma, dar trebuie sa urmareasca genul acesta de filmulete motivationale, nu neaparat acesta.

Puteti antrena si implica copiii.

Spor la treaba!

Intalnire cu mine

De cate ori imi zic, hai ca, azi scriu pe blog. Trece ziua si iar nu ajung sa scriu. Nici in alta parte, nici pe laptop, pe nicaieri.

Mereu imi zic, hai ca, incep din nou sa scriu, reincep sa fiu mai atenta la greselile de gramatica si la exprimare. Nu ai sa vezi. Scriu haotic, cand am chef. Si, stiti cum e cu cheful, ca maimuta.

Am intrat in acest an cu gandul la planuri marete, desi nu stiu cate din ce mi-am pus in cap se va realiza. Nu stiu cum va fi cu copiii, casa, job-ul si alte probleme. Stiu doar ca am inceput sa am grija mai mult de mine. Stiu ca am inceput sa fiu mai atenta la mine, la corpul meu si la ce am eu pe suflet.

Nu stiu anul acesta daca voi intalni marea iubire, poate ca nici nu cred ca mai exista asa ceva. Am citit prea multe carti si doar acolo exista asa ceva, realitatea e alta. Daca anul trecut am avut parte doar de dezamagiri, anul acesta nu mai vreau sa stiu, sa vad, sa intalnesc pe nimeni. Anul acesta vreau sa ma intalnesc doar cu mine si atat.
Anul acesta am inchis acest capitol. Vreau mai intai sa ma ocup de mine cu tot ce am nevoie, sufleteste, trupeste si profesional.

Anul acesta am realizat ca e un nou inceput pentru mine, pentru ceea ce mi-am dorit de ani de zile si nu am reusit sa fac. Sigur, totul se plateste, altfel nu merge. Imi doresc multe lucruri, insa pentru acestea trebuie sa muncesc, sa lupt, sa cred in mine, sa vreau acele lucruri si sa nu stau sa ma intreb de ce?

Anul acest am ales ca intrebarea de ce? sa dispara din viata mea. Am ales propria vointa si cerand forta de la Dumnezeu. Alegerile pe care le-am de urmat anul acesta sunt strict alegerile mele. Nu vor mai fi impuse sau pentru cineva anume.

Anul acesta am un an plin. O agenda incarcata. Si mai vreau sa fiu mandra de mine la finalul anului. Pentru asta va trebui sa muncesc, sa lupt si sa cred in mine. Si mai trebuie sa accept ceea ce nu ma lasa sa evoluez. 

O sa caut sa citesc mai mult, sa ma uit pe filmulete, sa ma regasesc pe mine, sa merg la fotografiat atunci cand simt nevoia, sa nu mai dramatizez lucrurile, sa nu mai fac o tragedie din ce a fost in trecut. 

Sa impart solurile in asa fel incat sa nu simt ca ma ocup mai mult de casa sau de copii sau de job sau de mine. Sa gasesc un echilibru in asa fel incat la finalul zilei sa bifez din toate cate ceva.

Inainte cu putere de la Dumnezeu sa pot face ca toate sa fie posibile, chiar si cele pe care le cred acum imposibile.

Jurnalul unei femei simple

Pentru astazi,
duminica 27.01.2019

Afara

o vreme mohorata, ceata foarte densa. Nu mai vad Casa Poporului si nici varful mausoleului din Parcul Carol si nici jumatate din cartierul Berceni, Izvor si Centrul Bucurestiului. temperaturi relativ reci.
Chiciura, polei, ghetus si ger.

Ma gandesc

Maine incepe ultima saptamana din semestrul I al copiilor la scoala. Sper ca V sa nu aibe vreo medie sub 5. Maine dimineata voi relua si obiceiul de a citi si blogurile mele dragi. Azi dau o raita doar prin notificari.

Sunt recunoscatoare

Ca am puterea de a trece prin perioade de tristete si citind o postare de pe un blog drag mie. AM avut senzatia si socul chiar ca Irina de la Dulce casa a scris-o special pentru mine:
azi fii mai buna cu tine, mai rabdatoare si ai mai multa grija de tine

Din bucatarie

Miros de cafea, paine prajita si popcorn

Imi plac

Sa citesc mai nou.

Citesc

Am trecut la o carte mai diferita si totodata m-a cucerit inca de la prima pagina, ceea ce la mine cam rar O scriitoare devenita draga, o scriitoare pe care am descoperit-o fara sa vreau pe facebook. Nici nu mai stiu cine, cand a distribuit un eveniment de al dansei. 

Cartea care imi merge la suflet si era normal fiind legat de otomani, bucurestiul fanariot si alte multe lucruri din acea perioada, cartea se numeste Manuscrisul fanariot de Doina Rusti:

Ceea ce astept

Ca luna care urmeaza sa fie o luna mai frumoasa ca ianuarie.

Ascult

Vreau sa:
Planific mai cu atentie cheltuielile ce vor urma luna februarie.


Ce nu-mi place:
Cand pierd metroul si chair ma grabesc.

Imi doresc sa:
Sa fiu mai linistita si mai calma.


Planuri pentru saptamana urmatoare:
Sa termin cartea de citit. Sa scriu mai mult. Sa termin la job niste treburi. Sa reusesc sa fac un planificator pentru anul acesta. Anul trecut am avut unul printat si legat la un centru xerox, anul acesta nu m-am pregatit deloc. Oricum si anul trecut ma facut tot asa cu intarziere. 

Un citat pentru astazi:
 „Sufletul sa-ti fie ca gandul, gandul ca vorba si vorba ca fapta.” – Ion Slavici
preluat de pe citate-scurte
 
O fotografie draga:

160 de ani de la Unirea Principatelor Unite

Unirea, dupa cum fiecare a citit a invatat la scoala sau mai apoi a citit sau a vazut imagini si documentare a fost facuta in anul 1859 intr-un alt mediu, o alta tinuta, inalta solemnitate si ambitie esentiala pentru istoria Romaniei.

Sigur, nu sunt istoric si nici cercetator, insa pe mine ma intereseaza in special locurile care leaga acest moment impletit cu arhitectura acelei perioade, realizarile arhitecturale care erau in acel moment.

Pentru ca, multe dintre casele si cladirile de azi care mai exista, au aparut mai ales dupa momentul de la 1918. in perioada interbelica si pana dupa 1945 cand se incepe practic cumva urbanizarea partial haotica a orasului Bucuresti pana la cladirile dupa 1989 care nu au nicio atractie si nicio noima. In Moldova si Transilvania erau realizate cu maiestrie decoratiuni exterioare caselor si cladirilor, azi bijuterii arhitecturale sau ajunse azi ruine a ceea ce a fost atunci.

In orasul Bucuresti, una dintre cele mai importante cladiri legat de acest moment este reprezentata de cladirea Hotel Concordia.

Cum a fost si ce a ajuns reflecta ignoranta si indiferenta fata de istorie, de ceea ce a fost si se pierde sub ochii nostrii.

hotel Cconcordia

Pentru documentare mai profunda:

Doamna-Elena-Cuza-Un-destin-pentru-Romania-Cadou-Ziaristi-Online-Ro.pdf

Domnia lui Cuza 

Cuza-Alexandru-Ioan.-1839-1912 in arhive 

reforme religioase ale lui Cuza 

Prezent

A fi prezent in viata ta si a fi doar in clipa de acum. De a nu mai trai deloc in trecut, de a nu mai tine ura sau suparare oamenilor care nu mai traiesc. De a lasa in urma chiar si ce a fost frumos si ce a fost deosebit pentru ca amintirile din noi mai mult ne trag inapoi si nu ne lasa sa traim si simtim asa cum trebuie prezentul. Nu ne lasa sa simtim cu totul ceea ce facem, emotiile si bucuria lucrurilor pe care le facem.
Bucuria ca scriu acum si aici, bucuria ca sunt eu cu mine in fata unui ecran si a unui spatiu al meu. O intimitate creata de mine din cauza singuratatii, din cauza clipelor prea tacute si goale din trecut.

Incep acest weekend cu gandul de a nu mai urai oamenii care nu mai traiesc. Oamenii din viata mea care mi-au facut poate rau sau poate nu rau, ci poate bine, dar acel bine eu il vedeam rau. Oamenii care poate m-au sfatuit ce sa fac dar nu pe un ton prietenos ci rautacios, cuvinte cu tonalitate dusmanoasa. 

Prezentul meu de acum, clipa pe care o traiesc si ceea ce fac si ceea ce scriu. Tot ce urmeaza sa fac in urmatoarele minute, ore si zile sa nu mai fie amestecat cu ce era in trecut.

Oamenii din trecut care nu mai traiesc trebuie lasati in pace. Nu stiu prin ce minune am reusit sa ajung in acest punct al evolutiei mele. Sa nu mai tin ura, dusmanie si frustrare la tot ce a fost in copilaria mea, adolescenta si ceva din tinerete. 

Mi-am dat seama ca energiile negative acumulate prin aceasta stare de ura si dusmanie nu aduce nimic benefic. Nu imi rezolva probleme, nu plateste facturi, nu rezolva absolut nimic, din contra ma trage inapoi.

Mi-a fost tare greu sa imi pierd sora (ea traieste) exact din acest motiv. Dar, las lucrurile asa, las oamenii rai in trecut, las suferinta provocata de ei sa ramana cu ei. Ei nu mai sunt si nu vad de ce as mai dusmanii oameni care nu mai traiesc.

Imi este foarte greu sa recunosc ca am tinut o ura inutila atatia ani. Ura si dusmania nu aduce nimic bun.

Iti impiedica evolutia, iti impiedica buna dispozitie, bucuria de a simti implinirile personale sau profesionale. 

Cand simti ceva ca se intampla cumva trebuie sa iti gasesti un refugiu si sa iti aduni gandurile. Sigur, pentru multi acest lucru e cam imposibil. Au familie, au multe treburi. De regula, putini isi permit luxul de a putea sa stea singuri sa-si adune gandurile. Sa-si analizeze starile emotionale. Cam greu.

Au trecut mai bine de 7 ani, un pic 8 se fac in martie de cand omul pe care l-am urat cel mai mult nu mai este printre noi. O minune, un miracol, nu stiu, putere si forta de la Dumnezeu de a elimina ura aceasta pe un om care nu mai este. Nimic nu se mai poate intoarce. Sa las omul sa-si doarma somnul de veci in pace, cum se spune. 

Cu greu m-am impacat.

Dar ma bucur ca am reusit sa fac asta, chiar si asa tarziu, dupa atatia ani de amaraciune.

Jurnalul unei femei simple

Pentru astazi,
duminica 20.01.2019

Afara

o vreme mohorata, ceata foarte densa. Nu mai vad Casa Poporului si nici varful mausoleului din Parcul Carol si nici jumatate din cartierul Berceni, Izvor si Centrul Bucurestiului. temperaturi relativ reci. Nu e ger, dar este frig. Se zaresc pe acoperisul blocurilor din jur zapada .

Ma gandesc

Ca maine incepe o noua saptamana. Cu alte probleme de rezolvat. 

Sunt recunoscatoare

Pentru tot ce am trait in luna decembrie, a fost o luna minunata, poate prima oara dupa multi ani in care am simtit ca traiesc. Sper sa mai am parte de asmenea luni. Pentru faptul ca am reusit sa trec peste divort si peste esecurile avute. 

Din bucatarie

Miros de cafea, paine prajita si piscoturi.

Imi plac

Lucrurile simple, linistea si oamenii dintr-o bucata.

Citesc

Mostenirea Babei Stolz de Alina Pavelescu. Nu am reusit sa ajung inca la jumatate dar ma apropii. 

Ceea ce astept

Sa reusesc sa imi duc cu bine luna ianuarie fara peripetii

Ascult

Si o emisiune despre situatii diferite ce au in comun atitudinea oamenilor din Romania fata de tot ce inseamna munca, public si organizare. Un interviu ascultat cu placere, avand in vedere ca este vorba de cel care a adus in Romania multe lucruri greu accesibile in Romania. Cel care a adus practic curenetele rock si cu tot ce implica. Sincer despre Narcis Drejan nu stiam, asta pentru ca nu ma pasioneaza deloc sportul. Snooker-ul a fost o pasiunea mai veche, dar nu am mai avut timp sa ma uit ca in alte perioade.

sport-total-fm-lenti-chiriac

Vreau:
Sa ma reapuc de scris.

Ce nu-mi place:
Oamenii care se cred superiori atunci cant te ameninta si iti vorbeste urat.

Imi doresc sa:
Sa reusesc sa imi duc obiectivul acestui an pana la final.

Planuri pentru urmatoarea saptamana:
Sa achit toate facturile ramase, sa reusesc sa ajung la politie ca sa ii fac plangere pentru amenintare vecinului de sub noi care una doua facem un pic de galagie imi opreste lumina. Sa citesc mai mult. Sa termin curatenia din cauza vecinului.
Uneori, am senzatia ca Dumnezeu parca uita de mine, oameni care in ultima vreme ma ameninta si ma injura. Ma simt oarecum parca blestemata, poate doar o senzatie.

Un citat pentru astazi:
„Uitarea şi mersul mai departe sunt cea mai mare înţelepciune.” — Friedrich Nietzsche

 Din fotografiile facute de curand:

Iarna grea

Poate ca ne sperie iarna ce este dar bucuria de a fi si a exista trebuie mereu sa o avem.

O dimineata in care cu greu ne-am trezit. Parca nu reuseam sa gasesc lucrurile, drumul spre scoala mi s-a parut o eternitate, agitatie,  dar am reusit in final, partial, sa facem totul ca la carte.
Este o saptamana mai grea. Pana ne obisnuim dupa vacanta, iar cu treziri, pachetele, sfaturi, indrumari, teme si ghiozdane.

Am dormit agitata, nu stiu ce am avut. Un milion de ganduri imprastiate si haotice. Sper sa fie bine

Saptamana ce a trecut am facut multe fotografii. Mi-am dat seama ca este singurul lucru care ma tine pe linia de plutire si imi da energie. A devenit un fel de dependenta. Parca imi umple golul acela ramas dupa toate relatiile avute, toate esecurile mele, toate insuccesele profesionale si toate rateurile.

A fost un inceput de an mai greu. Parca nu-mi vine sa cred ca am lasat 2018 in spate si am trecut in noul an. Ianuarie parca e asa un intermediar intre anul vechi si anul nou.

Anul acesta vreau sa ma ocup mai serios de pasiunea mea arhitectura si fotografia. Merg impreuna.
Pentru ca, fotografiatul a inceput chiar datorita arhitecturii, povestilor de istorie, frumusetilor ratacite si pierdute in acest oras, parca obosit, tracasat, frustrat si agitat.
Parca nici cladirile nu mai au acel deja vu, parca nici pasarile cerului nu mai sunt cum erau candva.

Minunatului meu oras din care nu as crede sa ma mut vreodata, desi imi doresc tare mult o casa la curte, cu doua pisici si un motan, o gradina micuta si un gard inalt maro.

Cartea lunii ianuarie

Pentru ca anul trecut a fost un an greu, incarcat, tensionat cu stres si multe alte probleme mi-am lasat cititul pentru anul acesta. Si cum am multe carti pe care le-am inceput, le-am citit doar primele pagini in ziua cand le-am achizitionat. Anul acesta m-am gandit sa ma reapuc in forta de citit. Asa ca, am ales o carte care chiar merita sa o respir si sa o cercetez si la propriu si la figurat, nu doar de dragul de a ma simte importanta, in niciun caz asa ceva, departe de mine.
Niciodata nu am fost in stare sa fac o cronica de carte sau o recenzie sau mai stiu eu ce comentarii stralucite, as zice ca sunt catastrofa la jonglat cuvinte in cateva randuri.

Cartea care am inceput-o anul trecut si am lasat-o, nu stiu din ce varii motive balta si asezata sus pe un raft al asa zisei biblioteci suspendate pe perete, vorba vine biblioteca, de fapt sunt niste placi de lemn prinse de perete.

Am ales pentru luna ianuarie cartea unei Doamne cu o cultura extraordinara, iti povesteste despre istorie cum povestesc eu despre biblioteca, cursiv si bine documentat. Recunosc, ma suprinde cu fiecare paragraf citit din carte, e uimitor cum descrie starea acea de fapt reala si nu fantezista, basme pentru copii si alte balarii gen zboara porcul sau alte fantsmagorii. Ce e si mai suprinzator este ca in multe randuri ma recunosc si ma vad pe mine, atinge in unele proprozitii mintea mea plina cu basme pentru copii.

Nu stiu daca reusesc sa o termin asa repede, adica mai devreme de jumatatea lunii, ma straduiesc. Insa, nu as crede pentru ca o carte nu se citeste asa ca un ziar. Eu trebuie sa ma poticnesc in propozitii, sa le notez, sa le adnotez.
Nu recomand siblinieri si adnotari pe cartile imprumutate. Sigur, am obiceiul asta prost de care nu reusesc sa ma debarasez sa-mi subliniez propriile carti, nu e in regula, trebuie sa lucrez la asta neaparat.

Cartea aceasta despre care va povestesc e una din cartile trecute in lista aia mare de care ma voi ocupa in curand, titlul de carte ce va trece prin act testamentar si nu glumesc pentru fiica mea.

Cartile au valoare prin continut, iar acele titluri din cartile mele din care eu am invatat, eu am evoluat si am progresat vor ajunge la fiica mea. 

O alta parte de carti din biblioteca le voi dona bibliotecii unde am evoluat, invatat si iubit tot ce inseamna iluzie, sperante desarte si porci zburatori.

Fiul meu nu citeste, nu-i place si pace. Nu il pot forta la ceva ce nu va face momentan, plus ca majoritatea cartilor sunt destinate lumii feminine decat spre masculine.

Si pentru visatorii ca mine si pentru cei care au impresia ca totul pica din cer am gasit un fragment destinat alora care inca se uita pe cer si au impresia ca in loc de ciorii vor vedea niste porci care vor zbura spre norii invizibili ai prostiei.

 Despre aceasta carte voi mai scrie, momentan am ajuns la pagina 21 in nici doua zile, am reluat-o de la prima pagina. Cartea nu trebuie citita cu intreruperi pentru e ca si cum te-ai intrerupe la jumatatea mancatului unei prajituri delicioase. Stiu, e o comparatie poate aiurea dar alta nu mi-a venit in cap.

So, cititi carti dar in format tiparit nu electronic. 

Cuvantul anului 2019

Un obicei preluat de la Irina dulce casa

Cuvantul acestui an nou insumeaza practic dorinele mele puse pentru acest an.

Am ales pentru acest an cuvantul INTELEGERE

Pentru ca imi doresc mai degraba intelegere intre oamenii din jur decat alte lucruri. Vreaus a fie anul in care sa ma simt inteleasa si acceptata cu tot ce am.

Sa inteleg si eu lucruri care nu le pot accepta ca fiind parte din viata mea. Sa inteleg oamenii din jur.
Sa inteleg momentele de liniste, de certuri si conflicte, de apatie, de resemnare si de acceptare.

Imi doresc sa fac mai multe fotografii dar pentru asta trebuie sa cumpar un aparat foto si anul asta chiar o voi face la momentul potrivit.

Mai putine certuri si multa libertate.
Multa iubire si liniste.
Realizari personale si profesionale.

Sincer nu am facut nicio lista pentru acest an. Nu am avut nicio treaba cu asta. De obicei aveam facuta, scrisa si asa mai departe. Dar de data am intrat in an cu alta stare de spirit si din alt punct de vedere emotional.

Trebuie sa am grija de sanatate mai mult pentru ca anul trecut jumatatea anuluia  fost de cosmar cu santatatea.

Intelegere ca trebuie sa fac sport, intelegere ca trebuie sa imi repar din dantura, intelegere ca trebuie sa fac ceva legat de aspectul meu exterior si interior. Intelegere ca trebuie sa fiu mai activa legat de job.
Si lista poate continua.